Primăria Zalău confirmă creșterea taxei de salubrizare după alegeri

0

Așa cum am scris ieri, azi avem și confirmarea din partea primăriei că va exista o creștere a taxei de salubrizare. Cu noul primar si probabil viitor deputat…, este calea sigur că se va ajunge la așa ceva. Chiar din postarea de azi-dimineață de pe pagina primăriei, unde se face publicitate acestor insule „ecologice”, vedem cum publicul este indus în eroare, sugerându-se că s-a obținut o finanțare, când, de fapt, este vorba despre un împrumut care, la un moment dat, va trebui returnat, dar prin care edilul se laudă că a obținut „bani europeni”.

Tot în această postare vedem cum se afirmă – pentru că se știe foarte bine că lumea nu este atentă, doar felicită fără să știe ce anume felicită – că noul sistem de colectare a deșeurilor va schimba modul de plată al serviciului de salubrizare. Adică, așa cum v-am spus, se va mări taxa de salubrizare și se va impune un număr de depuneri. Iar în momentul în care, din necesitate, veți depăși acest număr, taxa de salubrizare va crește automat.

În acest caz, nu vă așteptați să plătiți mai puțin dacă reciclați; dimpotrivă, chiar dacă veți depune deșeurile selectiv, veți plăti mai mult. Aceasta, la un moment dat, vă va împinge, ca și consumator, să diminuați consumul, iar acest lucru va duce la scăderea vânzărilor și, inevitabil, la concedieri pentru cei care încă mai au un loc de muncă. Așadar, mare atenție când susțineți această „ecologizare” care, pentru mulți, va însemna pierderea locului de muncă.

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.