O profesoară în vârstă de 53 de ani de la o școală gimnazială din județul Cluj a fost reținută pentru 24 de ore și ulterior a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. La baza acestei decizii stau acuzații de abuz și agresiune față de o elevă de 10 ani. Femeia este acuzată că ar fi tras-o de păr pe față și că ar fi jignit-o. Agresiunile verbale și fizice s-ar fi produs în timpul activităților organizate în cadrul programului „Săptămâna verde”. Cadrul didactic în cauză i-ar fi adresat injurii copilei cu privire la statutul social, nivelul intelectual, dar și față de aspectul fizic. Conducerea școlii a comunicat că profesoara nu a mai avut astfel de comportament, cu toate acestea s-a decis ca pentru modul în care s-a comportat contractul de muncă să-i fie suspendat.
Foto cu caracter orientativ.





















