Propagandistul liberal, cu pretenții de filosof, Adrian Papahagi, încearcă să creeze o stare de alarmism privind alegerile prezidențiale și parlamentare.
În delirul care îl caracterizează specific liberalilor, atât celor de peste ocean (care tocmai au pierdut în fața lui Trump), cât și celor carpatini, într-o „analiză” de-a lui, declară că ar exista „un risc mortal” pentru România. „Filosoful” îi declară pe cei de la PSD „hoțomani,” asta după ce partidul social-democraților i-a ajutat pe liberali să mai prindă ciolanul și la europarlamentare, și la locale. Problema propagandistului liberal este că AUR și SOS ar putea înlocui liberalii la putere prin formarea unei majorități cu PSD-ul, și atunci, din prepuțul gândirii sale de mare ‘telectual, mai lipește niște etichete, făcându-i pe cei din AUR „golanii, putiniștii, fixomanii și vechii securiști.” Practic, acest manipulator de opinie se folosește dev tehnici de propagandă clasice pentru a crea o imagine extrem de negativă a unei alianțe ipotetice PSD-AUR, fără a oferi nici un fel de argumente raționale sau exemple concrete.
„Dacă finala prezidențială va fi Ciolacu-Simion, am încurcat-o. Eliminând-o pe Șoșoacă, PSD a făcut tot posibilul ca Simion să ajungă în turul 2, deci ăsta e planul PSD. AUR nu e antisistem, e creația celei mai împuțite părți a sistemului, care susține de 34 de ani PSD, și ar duce mâine România alături de Putin, numai să scape de anticorupție,” a mai debitat „filosoful.” Doar că Șoșoacă s-a eliminat singură atunci când a crezut că ei i se va permite să prezinte liste xeroxate, așa cum au făcut mai mereu partidele sistemului PSD & PNL, și niciodată „societatea civilă” nu a avut nimic de obiectat la această practică. După retorica conspiraționistă și insultătoare pentru a sugera că AUR este o marionetă a PSD și a sistemului corupt, „filosoful” mai lipește câteva etichete altor candidați precum Geoană și Lasconi, pentru ca, evident, să ajungă să-și ridice in slăvile limibii sale de propagandist candidatul preferat Mă Ciucă:
„Ciucă este apreciat de americani, fiindcă a luptat cot la cot cu ei (americanii nu-și uită niciodată aliații militari la greu). Ce Simion mimează, Ciucă e: patriot și credincios. Ce Lasconi nu are, Ciucă are: Lasconi a condus 4 ani un oraș neînsemnat, Ciucă a condus totuși armata țării și un guvern. Ce Geoană a obținut prin numiri securisto-politice (ambasada la Washington și strapontina la NATO), Ciucă a validat în câmpuri de operațiuni: chiar dacă nu va fi fost mare erou, nimeni nu poate nega că a fost acolo, sub gloanțe.”
Și în această frază putem nota munca de manipulare a „filosofului,” faptul că ești apreciat de americani nu înseamnă că automat ești o persoană bună, ci că ești dispus să îți vinzi țara în funcție de ofertă. Americanii i-au abandonat pe cei care au luptat de partea lor în Afganistan și acum urmează să o facă și în Ucraina, după ce au împins-o la sinucidere. Ciucă a fost în Irak, deci nu s-a luptat pentru interesele românilor, ci ale ocupantului american și a fost credincios intereselor celor care au dirijat acțiunea de distrugere a Irakului. Mai mult, conform fostului șef al Statului Major General al Armatei Române, gen.(r) Eugen Bădălan, Mă „Ciucă nu a luat parte la bătălia în urma căreia s-a ales cu pseudonimul de „Eroul de la Nassiriya.” Fostul general a mai spus (pentru Gandul.ro) că povestea a fost exagerată de un reporter și că Ciucă nu și-a asumat un rol real în acea operațiune, deci filosoful bate câmpii Nassiriei. Povestea asta cu eroul a apărut în momentul în care Ciucă a trecut în rezervă și a intrat în politică să servească interesele de partid ale PNL-ului. În ce privește guvernarea lui Ciucă, să nu uităm că am fost tot timpul în pericol să fim atrași în războiul pentru interesele altora. Nu întâmplător a fost el, fost membru al Parditului Comunist Român, împins în față chiar după pandemie și după jaful făcut de peneliști în acea perioadă, atât cu diversele echipamente, cât și cu comanda de seruri vândute pe post de vaccinuri, ca să ne obișnuiască cu eventualitatea implicării noastre în război.