Vineri, un pilot român a doborât o dronă lângă Padina, în Buzău. Sâmbătă dimineață, același om, în același avion, a mai doborât una deasupra Deltei, la unsprezece minute după ce ținta trecuse granița. Duminică pe la zece și un sfert s-a dus și a treia, undeva între Sulina și Chilia. Nu știu cum îl cheamă pe omul ăla și bănuiesc că nici n-o să aflu prea curând, dar dacă îl întâlnesc vreodată, plătesc eu.
Eu, în trei zile, am făcut altceva. Mi-am citit secțiunea de comentarii. E o formă de automutilare pe care n-o recomand nimănui, dar din când în când e bine să te uiți la ce ai în casă. Apoi m-am uitat și la alți colegi de breaslă, fiindcă inițial am crezut că atacul cu prostie e doar pe pagina Știrile Transilvaniei. Nu e!
Ce am în casă e o descoperire pe care o tot rumeg de câteva luni și pe care abia acum am reușit s-o formulez ca lumea: de patru ani ni se anunță câte un război care nu vine niciodată și ni se contestă unul care a venit deja.
Hai să le luăm pe rând, că merită.
În ianuarie anul trecut, Georgescu îi explica lui Alex Jones — conspiraționistul american, ăla cu masacrul de la Sandy Hook care ar fi fost regizat — că Rutte și NATO pregătesc Al Treilea Război Mondial și că poarta de intrare suntem noi. TASS a preluat declarația cât ai clipi, ceea ce e o performanță de carieră: să ajungi cea mai citită știre a agenției oficiale a Rusiei, ca fost candidat la președinția României. Războiul acela n-a mai avut loc. Nu s-a produs nici măcar o amânare oficială. Nimic. Dar cei care au preluat informația ce or fi făcut cu ea? S-au prins că e vrăjeală? Surpriză: Nu s-au prins! Și au fost din nou luați de proști. Pentru ei, care nu pot filtra cu creierul propriu lucrurile, orice vine de la ”guru calului” e sfânt. Trăiască proștii!
De atunci am mai fost în pragul unui război de vreo patru ori, după calculele mele, și sunt convins că am ratat câteva care au fost anunțate ca certe pe paginile propagandiștilor Moscovei de pe aici. Am fost „oficial în război” când au ajuns niște echipamente defensive americane la Kogălniceanu. Am fost bombardați și la Vâlcea și la Pitești, se știe! Atâta doar că alea erau exerciții aeriene anunțate cu câteva zile înainte, numai că asta a aflat lumea a doua zi, când nu mai conta. Al Treilea Război Mondial a pornit și pe TikTok, într-un clip al doamnei Șoșoacă, cu un milion șapte sute de mii de vizualizări. Așa că, dacă aș fi fost abonat la toate conflagrațiile astea anunțate și aplaudate de milioane de proști, aveam deja puncte de fidelitate și un espressor gratuit.
Acum partea cealaltă.
Pe 29 mai, o dronă rusească Geran-2 a intrat într-un bloc de zece etaje din Galați. Doi oameni răniți, în propria lor bucătărie, la ei acasă, într-o seară obișnuită. Aia nu mai e narațiune, aia e tencuială în păr și geamuri sparte. Și exact atunci, când în sfârșit ne pica războiul în cap la propriu, s-a hotărât o parte din țară că, de fapt, nu se întâmplă nimic. Comentariul cu cele mai multe aprecieri de sub materialele despre incident — vreo trei mii, un stadion mic — susținea că nu e rusească, dar nici ucrainenii n-au lansat-o, ci că a fost o înscenare făcută de România însăși, ca să avem motiv să intrăm în programul SAFE. Am recitit de câteva ori, ca să fiu sigur că înțeleg logica: armata română ar fi bombardat un bloc cu români în el, ca să obțină bani europeni pentru arme, cu care să se apere de sine însăși. Trei mii de oameni au parcurs raționamentul ăsta și au dat like. Conștient. Cu degetul. Bravo băi! La creier ați dat drumul înainte de a apăsa Like?
Doamna Șoșoacă a explicat tot atunci că e o încercare a lui Zelenski, a NATO și a Ursulei von der Leyen de a ne împinge să atacăm Rusia. A explicat-o la Russia Today. Adică s-a dus fix la postul de stat al țării care lansase drona ca să ne lămurească pe noi că drona nu era a lor. Partidul dumneaei are 7,35% din voturile românilor, ca să știm unde ne aflăm.
Am crezut că doar la mine, la Știrile Transilvaniei, lucrurile sunt ”stricate”, așa că m-am uitat și în curtea altora. Sub transmisiunea live a Ministerului Apărării, în care se spunea negru pe alb de unde venea aparatul, pe pagina ProTV am numărat zeci de comentarii identice, de la conturi fără poză de profil, fără prieteni, fără nicio urmă de viață online. Boți. Cu boții n-am nicio problemă, ăia își fac norma. Problema mea sunt oamenii adevărați care stăteau lângă ei și dădeau distribuire pe gratis, din pură prostie.
A urmat și argumentul tehnic, ăla cu combustibilul, că o dronă rusească n-avea cum să ajungă până la noi. Reni, portul ucrainean pe care rușii îl bat sistematic, e la douăzeci și doi de kilometri de Galați. Douăzeci și doi. Adică distanța de la Cluj la Turda, cu semafoare cu tot. Un aparat care traversează o țară întreagă rămâne fără benzină exact în ultimii douăzeci și doi de kilometri, ce ghinion.
Pe 2 iulie, la Realitatea, în interviul cu Anca Alexandrescu, a apărut și marfa proaspătă: Zelenski și Nicușor Dan ar avea o înțelegere să bage NATO în război prin România. Dovezi, zero. Domnul Georgescu a zis că „vor apărea dovezi”, formulare care ar merita trecută pe stema țării. Doamna Alexandrescu nu i-a cerut niciuna, pe tot parcursul discuției, ceea ce în meseria noastră se cheamă altfel, dar nu insist. Fragmentul, pus pe pagina Gândul, a trecut de 260 de mii de vizualizări în câteva zile.
Și aici e locul unde mi-aș dori sincer să mă înșel, dar nu mă înșel, pentru că există măsurători. Și e partea care ar trebui să vă țină treji noaptea.
INSCOP măsoară, din 2022, cine crede că poartă vina pentru declanșarea războiului. În mai 2022, 71,2% dintre români spuneau: Rusia. În februarie 2026 — după patru ani de război, după 33 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul nostru aerian, după vreo cincizeci de situații în care s-au găsit drone sau fragmente pe teritoriul României, după un bloc lovit la Galați — procentul e 54,9%. A scăzut. Cei care dau vina pe Ucraina au crescut de la 4,5% la 14,1%. Cei care dau vina pe Uniunea Europeană, de la 1,7% la 9%.
Citiți încă o dată direcția. Nu „părerile s-au împărțit”. Cu cât s-au adunat mai multe dovezi, cu atât a scăzut certitudinea. Realitatea a produs mai multe fapte, iar oamenii au ajuns să creadă mai puțin în ele. Asta nu e o opinie publică. Asta e un raport de misiune, iar cineva la Moscova l-a citit zâmbind.
Cum se poate? Se poate foarte simplu, și n-am nevoie să inventez explicații. Încrederea românilor în presă a coborât anul acesta la 23%, minimul istoric, sub media globală de 37%. Interesul pentru știri a căzut de la șapte din zece români în 2017 la 43% acum. Peste jumătate dintre noi se informează prin creatori de conținut de pe rețele. Iar testele PISA arată constant că peste 40% dintre elevii români de cincisprezece ani nu pot extrage sensul dintr-un text scris. Nu că nu știu să citească. Citesc. Doar că din propoziție nu iese nimic pe care ei să-l poată înțelege.
Nu trebuie să convingi un om care nu poate duce un paragraf până la capăt. Trebuie doar să-i dai o frază suficient de scurtă. „Dronele-s ucrainene” are trei cuvinte. Comunicatul MApN are patru paragrafe. Nu e o luptă echilibrată, iar ideea de trei cuvinte câștigă întotdeauna.
Și, ca să fim corecți, narațiunea are o anumită eleganță. Rusia lansează drone spre Ucraina. Unele ajung la noi. Vinovați sunt: Zelenski, care se atacă singur; von der Leyen, care vrea război; Nicușor Dan, care are o înțelegere; NATO, care ne împinge; și, la nevoie, România însăși, care se bombardează singură pentru fonduri europene. Singurul actor din toată povestea care nu are absolut nicio vină e cel care apasă butonul, adică Rusia și tătuca Putin.
Aș putea s-o țin așa, cu exemple de acest fel, până mâine. Mai amintesc despre războiul care începea în septembrie, mobilizarea, frontul pe care urma să fim trimiși și câte și mai câte. Știți și bombardamentele din Vâlcea și Pitești, care erau exerciții aeriene anunțate cu câteva zile înainte. În toate cazurile termenul trece, nu se întâmplă nimic, și cei care au făcut toate prezicerile nu vin cu nicio corecție. Ba, unii dau doar un termen nou, pe care fraierii spălați pe creier de propagandă rusă, îl iau din nou de bun. Oamenii ăștia iau fiecare păcăleală ca și când e prima. Pentru ei chiar este prima — de fiecare dată, fiindcă atât poate procesa creierul lor. ”Bă ești prost?”, ar zice băieții din serialul Las Fierbinți. Iar răspunsul ar fi de fiecare dată: ”Da”.
În fine, să mai zicem că duminică dimineață, deasupra apelor de la Sulina, a fost doborâtă a treia dronă. Un pilot român, un F-16 și în câteva minute tinicheaua a fost jos. Băieții ăia își fac treaba impecabil, cu o eficiență de care ar trebui să fim mândri, în timp ce jumătate din secțiunea de comentarii îi întreabă dacă nu cumva trag în ai noștri. Așa că, dacă tot facem bilanțuri: cu dronele ne descurcăm. Trei în trei zile, de la sol până la impact în unsprezece minute. Am doborât tot ce a intrat.
Problema e alta. Și nu pare că are rezolvare. Nu cu drone suntem atacați. Cu proștii dintre noi. Și pentru ăștia n-avem încă avion cu bilete doar dus.




