
Situaţia statului de drept se deteriorează în Ungaria – a declarat marţi, la Strasbourg, Tineke Strik, noul raportor permanent ungar al Parlamentului European, care i-a reproşat guvernului ungar, printre altele, lipsa independenţei justiţiei şi extinderea corupţiei, transmite agenția ungară de presă MTI.
În cadrul unei conferinţe de presă organizată cu mai mulţi raportori cu ocazia sesiunii plenare a Parlamentului European, Strik a subliniat că situaţia statului de drept s-a deteriorat de la începerea în 2018 a aşa-numitei proceduri în temeiul articolului al 7-lea împotriva Ungariei, datorită, printre altele, faptului că mai multe hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie nu au fost puse în aplicare în Ungaria nici până acum.
Eurodeputatul olandez din partea Partidului Verde a atras atenţia şi asupra lipsei pluralismului în mass-media şi asupra campaniilor de denigrare duse împotriva apărătorilor drepturilor omului, acuzând guvernul ungar că „legalizează toate acestea prin legea privind protecţia suveranităţii”.
„UE trebuie să manifeste toleranţă zero faţă de aceste încălcări vădite ale statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale, care sunt pietrele de temelie ale Uniunii Europene” – a spus ea, adăugând că ar putea fi necesare noi instrumente, alături de cele existente, pentru a proteja statul de drept în Ungaria.
„Actuala preşedinţie ungară a UE vorbeşte despre apărarea democraţiei, dar cum pot fi luate în serios aceste cuvinte din partea unei ţări care îşi ocoleşte constant parlamentul şi guvernează prin decrete? Preşedinţia ungară susţine că este angajată faţă de transparenţă şi integritate, dar Autoritatea de Integritate nu dispune de niciun fel de competenţă. În plus, ce credibilitate am putea da angajamentului său faţă de lupta împotriva corupţiei, când este considerat unul dintre cele mai corupte guverne din UE?”
Strik a cerut ca noul Parlament European – „la fel ca cel precedent” – să exercite o presiune totală asupra Ungariei pentru a îmbunătăţi situaţia statului de drept, „deoarece fenomenul se propagă şi în alte state membre”.
În cadrul conferinţei de presă a luat cuvântul şi Michal Wawrykiewicz, deputat al Partidului Popular European, care a subliniat importanţa independenţei sistemului judiciar, afirmând că „societatea ungară trebuie apărată de guvernul său”.
Fabienne Keller, membră a grupului Renew Europe, a precizat: „dacă Ungaria ar fi astăzi un candidat la aderarea la UE, nu ar îndeplini condiţiile de aderare”.
„Este timpul să ne exprimăm solidaritatea faţă de oamenii maghiari, dar să fim fermi faţă de guvernul Ungariei” – a declarat ea.





