Speranţa de viaţă în România rămâne printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, pe fondul unui sistem sanitar cronic subfinanţat, dominat de spitale, cu prevenţie slabă şi mari inegalităţi de acces între regiuni şi categorii sociale. Un raport recent al Comisiei Europene şi al OCDE confirmă că România cheltuieşte cel mai puţin pe sănătate pe cap de locuitor din UE, iar factorii de risc – de la fumat şi alimentaţie deficitară până la poluarea aerului – se traduc direct în ani de viaţă pierduţi şi în mortalitate evitabilă ridicată.
Un diagnostic sever din partea Bruxelles-ului
Raportul Comisiei Europene arată că speranţa de viaţă în România rămâne printre cele mai scăzute din UE, chiar dacă, după căderea din pandemie, a urcat la un nou record de circa 76–77 de ani, cu peste cinci ani sub media europeană. Bolile cardiovasculare şi cancerul sunt principalele cauze de boală şi deces, iar România se menţine între statele cu cele mai mari rate de mortalitate din cauze tratabile, ceea ce indică probleme grave de acces şi de calitate a serviciilor medicale.
Documentul subliniază că o parte importantă a anilor de viaţă pierduţi este legată de factorii de risc comportamentali: alimentaţie nesănătoasă, fumat, consum nociv de alcool şi sedentarism, responsabile pentru aproape 30% din decesele din 2021. La acestea se adaugă poluarea aerului, care ar fi asociată cu aproximativ 6% din decese, România situându-se printre statele europene unde aerul murdar are un impact mare asupra sănătăţii, mai ales în zone urbane şi industriale.
Subfinanţare cronică şi nota de plată din buzunar
Raportul arată că România are în continuare cele mai mici cheltuieli pentru sănătate pe cap de locuitor din UE, la mai puţin de jumătate din media europeană şi la un nivel de aproximativ 6,5% din PIB, sub media de circa 11% din Uniune. În plus, ponderea plăţilor directe din buzunar depăşeşte 23% din totalul cheltuielilor de sănătate, mult peste media UE de circa 16%, ceea ce îi loveşte în special pe cei cu venituri mici şi amplifică nevoile medicale nesatisfăcute, inclusiv la servicii stomatologice.
Situaţia este similară şi pe zona medicamentelor: cheltuiala farmaceutică pe cap de locuitor este sub media UE, dar reprezintă aproximativ un sfert din totalul bugetului de sănătate, una dintre cele mai mari ponderi din Uniune. Aproximativ jumătate din costul medicamentelor eliberate în farmacii este plătit direct de pacienţi, din cauza listelor restrictive de compensare şi a utilizării ridicate de produse fără reţetă, ceea ce întârzie accesul la terapii inovatoare pentru pacienţii cu boli grave.
Sistem centrat pe spitale, prevenţie la minim
Profilul de ţară arată că România continuă să aibă un sistem de sănătate centrat pe spitale, cu internări ridicate pentru afecţiuni cronice care ar putea fi gestionate în ambulatoriu sau în medicina de familie. Acest model de organizare reflectă ani de subinvestiţii în îngrijirea primară şi în coordonarea între niveluri de asistenţă, fapt confirmat de ratele ridicate de internări evitabile şi de presiunea constantă pe spitale.
Deşi România a lansat recent programe noi, precum „Riskogramme”, pentru depistarea precoce a bolilor cronice la adulţi, doar aproximativ 1% din cheltuielile de sănătate merg către prevenţie, unul dintre cele mai mici niveluri din UE. O parte din investiţiile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alte fonduri europene este direcţionată tocmai pentru întărirea medicinii de familie, dezvoltarea centrelor comunitare şi digitalizarea serviciilor, însă implementarea acestor proiecte este încă în curs.
Criza vaccinării şi explozia rujeolei
Raportul Comisiei consemnează rate foarte scăzute de vaccinare în rândul copiilor, România raportând cea mai mică acoperire pentru vaccinul rujeolic din UE în 2024. Între august 2024 şi august 2025, România a concentrat aproximativ două treimi din cazurile de rujeolă din Uniune, pe fondul ezitării faţă de vaccinare şi al barierelor de acces la servicii de imunizare în anumite comunităţi.
Datele ECDC şi ale altor centre de cercetare arată că România a devenit epicentrul reapariţiei rujeolei în regiune, cu zeci de mii de cazuri raportate în 2024 şi 2025 şi cu o proporţie covârşitoare a pacienţilor nevaccinaţi. Epidemia este alimentată de acoperirea redusă cu schema completă de vaccinare, de campanii de dezinformare şi de lipsa unor intervenţii eficiente de recuperare vaccinală în comunităţile vulnerabile, ceea ce pune presiune pe spitale pediatrice şi duce la decese evitabile, inclusiv la copii mici.
Rezistenţa la antibiotice şi lipsa medicilor de familie
Raportul european evidenţiază şi un nivel foarte ridicat al rezistenţei antimicrobiene în România, ţara fiind plasată pe primul loc în UE în 2022–2023 pentru anumite bacterii rezistente. După o scurtă scădere în pandemie, consumul de antibiotice a crescut din nou, ceea ce îndepărtează România de ţintele asumate pentru 2030 şi complică tratamentul infecţiilor grave în spitale.
În paralel, sistemul se confruntă cu un deficit structural de personal, în special în medicina de familie şi în anumite specialităţi cheie. Regiunile mai sărace şi zonele rurale au cele mai mici densităţi de medici de familie, ceea ce amplifică inegalităţile în accesul la îngrijiri de bază şi împinge pacienţii direct către spitale sau către segmentul privat, unde costurile sunt greu de suportat pentru o parte importantă a populaţiei.
Fonduri europene şi fereastra de oportunitate
Comisia Europeană notează că România are la dispoziţie un pachet consistent de fonduri europene – de la PNRR la programele operaţionale pe sănătate – pentru modernizarea infrastructurii de spital, extinderea reţelei de medicină primară şi accelerarea transformării digitale. Planurile vizează atât investiţii în clădiri şi echipamente, cât şi în formarea personalului, extinderea telemedicinei şi crearea de centre comunitare integrate pentru zonele defavorizate.
Experţii avertizează însă că, fără o schimbare de paradigmă – de la reacţie la prevenţie, de la spital la medicul de familie şi de la subfinanţare la investiţie strategică – România riscă să rămână „bolnavul Europei”, cu o speranţă de viaţă mai scurtă şi cu generaţii întregi prinse între sărăcie, boală cronică şi acces limitat la îngrijiri moderne.
