Sălăjeanul din Sâncraiu Silvaniei a fost găsit mort

0

După trei zile de căutări cu drone, zeci de voluntari și mai mulți câini de urmă din Zalău, Cluj și Sibiu Szongoth Kalman, bărbatul din Sâncraiu Silvaniei care a dispărut în data de 12 iulie, a fost găsit mort în apropiere de Cehu Silvaniei. Vă reamintim că acesta plecase în satul Deja împreună cu soția pentru a stropi via. La întoarcerea soției, care a mers acasă să mai aducă apă, aceasta nu l-a mai găsit pe bărbat iar de atunci a început o amplă acțiune de căutare. Potrivit surselor apropiate familiei în data de 15 iulie persoana dispărută a fost găsită de preotul din Deja. Membrii din cadrul familiei au fost solicitați de polițiști să se prezinte în această seară pentru recunoașterea bărbatului în vârstă de 67 de ani. Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care a survenit decesul.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.