Sărbătoarea strugurilor, marcată în comunitatea maghiară din comuna bihoreană Sântimreu, la evenimentul „Szentimrel Szüretbál”

0

Comunitatea maghiară din comuna Sântimreu, vestită pentru podgoriile întinse şi vinurile produse, a sărbătorit la finalul săptămânii trecute recolta de struguri din acest an, eveniment numit „Szentimrel Szüretbál”, a informat luni, într-un comunicat, Centrul de Cultură al Judeţului (CCJ) Bihor.

Potrivit sursei, manifestarea a debutat cu o slujbă în Biserica Reformată din Sântimreu. Apoi, a avut loc o paradă festivă care a traversat toate localităţile comunei: Sântimreu, Vaida, Hodoş şi Sălard. Oaspeţii au avut ocazia să admire caii şi căruţele, dansatorii în costume tradiţionale maghiare, precum şi instrumentiştii care au contribuit la atmosfera de sărbătoare, toate cu scopul de a invita locuitorii la petrecerea ce urma să înceapă.

Această tradiţie, se menţionează în comunicat, se păstrează de peste 30 de ani şi a devenit un simbol al comunităţii şi un prilej de întâlnire şi bucurie pentru locuitorii din zonă. Sărbătoarea a culminat cu o petrecere dedicată roadelor viei din acest an, alături de formaţia Retro Band, care a creat atmosfera muzicală.

„Sărbătoarea a scos în evidenţă autenticitatea şi farmecul obiceiurilor comunităţii maghiare, fiind un mod prin care membrii comunităţii îşi păstrează şi transmit valorile culturale din generaţie în generaţie. Evenimentul a atras nu doar localnici, ci şi vizitatori din împrejurimi, fiind o ocazie excelentă de a celebra roadele muncii, solidaritatea şi bucuria de a fi împreună”, se mai arată în comunicatul CCJ Bihor.

Evenimentul a fost organizat de comunitatea din Sântimreu, cu sprijinul Primăriei Comunei Sălard şi în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.

Imagini de la eveniment au fost postate pe Instagram de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor la adresa https://www.instagram.com/reel/DBqb4irN-zg/?igsh=NHp2eXhsd3g3b2Zs

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.