Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunțat recent că se va retrage din sportul care a consacrat-o. Ea va susține meciul oficial de retragere anul viitor, în data de 13 iunie, în cadrul evenimentului Sports Festival care va avea loc la Cluj. Începând de astăzi biletele au fost puse în vânzare. Organizatorii au anunțat care este procedura prin care se poate intra în posesia biletelor. Fanii trebuie să se înregistreaze gratuit pe site-ul organizatorilor pentru a primi coduri unice și linkuri pentru sesiunea specială de achiziție a biletelor. Fiecare cod oferă acces la o singură sesiune în care se pot cumpăra cel mult patru bilete, respectându-se regula „primul venit, primul servit”.
























