Există fotografii care spun mai mult decât toate comunicatele Administrației Prezidențiale la un loc. Imaginea apărută din Bruxelles, surprinsă joi, 18 iunie, înaintea reuniunii Consiliului European, este una dintre ele. La aceeași masă cu președintele Nicușor Dan apar europarlamentarii Rareș Bogdan și Victor Negrescu, fostul premier desemnat Eugen Tomac, consilierul de stat Valentin Naumescu — și generalul (în rezervă) Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază.
Despre prânzul cu eurodeputați popularii și social-democrați se poate discuta în nuanțe. Sunt, cum corect spune Rareș Bogdan, „întâlniri firești înainte de consiliu”. Negrescu vorbește despre coordonarea pe Cadrul Financiar Multianual; Tomac confirmă o întrevedere a președintelui cu Manfred Weber și un prânz cu eurodeputați. Nimic spectaculos aici: un șef de stat care se vede cu cât mai mulți oameni înaintea unui Consiliu European face exact ce trebuie să facă.
Problema nu sunt eurodeputații. Problema este omul așezat la aceeași masă a cărui meserie nu are absolut nicio legătură cu agenda de la Bruxelles: șeful SPP.
Ce caută șeful SPP la o masă politică
SPP este un serviciu tehnic. Misiunea lui, definită de Legea nr. 191/1998, este protecția fizică a demnitarilor și a sediilor de stat. Atât. Directorul SPP nu este consilier de politică externă, nu negociază bugete europene, nu este parte a delegației care discută Pilonul de coeziune sau Eastern Flank Watch. Locul lui, într-o deplasare prezidențială, este în dispozitivul de securitate — nu la masa la care se conturează agende politice, alături de lideri de partid și de un fost premier desemnat.
Tocmai de aceea imaginea este atât de toxică. Ea reașază, vizual, exact granița pe care SPP-ul ar trebui să o păzească cu sfințenie: cea dintre un serviciu apolitic de pază și jocul politic propriu-zis. Iar pe această graniță, Lucian Pahonțu calcă, în percepția publică, de aproape două decenii.
„Nemuritorul” care a supraviețuit tuturor
Lucian Pahonțu conduce SPP din decembrie 2005. A fost numit de Traian Băsescu, a rămas omul de încredere al lui Klaus Iohannis și i-a supraviețuit, în funcție, fiecăruia dintre cei doi președinți care au terminat câte două mandate. General cu patru stele, a fost trecut în rezervă printr-un decret semnat de Iohannis în noiembrie 2024 — și, totuși, a rămas la conducerea instituției, ca director civil. Douăzeci de ani la vârful unui serviciu de siguranță națională, peste șapte cicluri electorale: este chiar definiția a ceea ce românii numesc, de la Revoluție încoace, „structuri captive”.
În acești ani, numele lui Pahonțu a fost legat de acuzații grave — care trebuie spuse exact pentru ceea ce sunt: acuzații, nedovedite oficial și negate ferm de el. Liviu Dragnea l-a descris, în 2017–2018, drept piesă centrală a unui „sistem paralel”, acuzându-l de „activități neconstituționale” de influențare a liderilor PSD și chiar de imixtiuni în justiție, prin contactarea unor procurori și judecători. Au mai fost scandalurile legate de cheltuielile de protocol ale SPP, relațiile cu anumiți oameni de afaceri, un incident mortal la o partidă de vânătoare din 2012 în care un alt ofițer SPP l-a plasat în centrul anchetei. Niciuna dintre aceste acuzații nu a produs o condamnare. Pahonțu le-a respins pe toate, invocând caracterul apolitic al serviciului.
Dar aici e miezul problemei: într-un serviciu de informații, percepția de neutralitate este funcția. Iar percepția construită în jurul lui Pahonțu, justificată sau nu, este de fix opusul neutralității. O fotografie la o masă politică, la Bruxelles, nu face decât să toarne combustibil peste exact acest dosar de percepție.
Promisiunea care a împlinit un an
Și mai există un strat, cel care transformă imaginea din inoportună în jenantă. Pe 4 iunie 2025, în prima sa conferință de la Cotroceni, Nicușor Dan a fost întrebat dacă mai e oportun ca Pahonțu să conducă SPP. Răspunsul a fost limpede: „O să am o evaluare, așa cum o să am o evaluare pe activitatea Serviciilor, în general, pe care n-am făcut-o.” A adăugat și un termen: „Evaluarea va fi imediat după ce ieșim din problemele de Guvern și buget.”
A trecut un an. În septembrie 2025, întrebat din nou, președintele recunoștea: „Nu am analizat încă.” În noiembrie, la un an de la trecerea în rezervă a generalului, o bună parte a societății civile cerea o schimbare — iar concluzia presei era una singură: nu s-a schimbat nimic. Mai mult, în timp ce Guvernul Bolojan voia să interzică cumulul pensiei cu salariul, Pahonțu părea neatins de măsură — ba chiar, potrivit unor relatări, s-ar fi numărat printre cei care au avizat proiectul.
„Problemele de Guvern și buget” care urmau să fie pretextul pentru declanșarea evaluării nu numai că nu s-au rezolvat — s-au adâncit într-o criză politică deschisă, cu un guvern reformist demis și un Cabinet Veștea care nu reușește să strângă voturi. Cu alte cuvinte, condiția pe care președintele și-a pus-o singur pentru a-l evalua pe Pahonțu s-a îndepărtat, nu s-a apropiat. Iar între timp, evaluatorul și evaluatul prânzeau împreună la Bruxelles.
Nu poți evalua credibil un om cu care iei masa „de culise”. Optica nu este de scrutin, ci de confort. Și exact asta erodează ultima fărâmă de credibilitate a unei „evaluări” care, oricum, a rămas un an doar la stadiul de propoziție.
De ce contează că era 18 iunie
Data nu este un detaliu. Joi, 18 iunie 2026, a intrat deja în vocabularul public drept „joia neagră”. În aceeași zi, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv conflictul de interese al lui Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, cu o interdicție de a ocupa funcții publice. Tot atunci, DNA îl plasa sub control judiciar pe primarul Capitalei, Ciprian Ciucu — unul dintre principalii susținători ai lui Ilie Bolojan și un potențial contracandidat la prezidențiale. Tot în acea perioadă, instanța supremă repunea pe rol dosarul Georgescu–Potra. Pentru o parte consistentă a clasei politice și a societății civile, ziua a fost citită ca o lovitură concentrată, sub privirea pasivă a președintelui, asupra taberei reformiste și pro-europene.
În ziua în care acasă se discuta despre erodarea statului de drept și despre forța „structurilor profunde”, președintele care a câștigat alegerile pe promisiunea schimbării era fotografiat, la Bruxelles, alături de cel mai longeviv și mai contestat simbol al acelor structuri. Nu trebuie să crezi în nicio teorie a conspirației ca să vezi cât de prost arată asta. E suficient simțul elementar al oportunității politice — exact cel care i-a lipsit, în acea zi, președintelui.
Ce ar fi însemnat o evaluare adevărată
O evaluare care să însemne ceva nu cere acte de curaj extraordinar. Cere doar trei lucruri pe care președintele le poate face oricând, fără să aștepte vreun guvern: un calendar public și un termen ferm; o decizie privind conducerea SPP, după 20 de ani și o trecere în rezervă rămasă pur formală; și, până atunci, minima igienă a separării — șeful SPP rămâne în dispozitivul de securitate, nu la masa politică a președintelui, la Bruxelles sau oriunde altundeva.
Fotografia de joi nu dovedește nimic ilegal. Dar spune, fără cuvinte, exact ce nu vrea să recunoască Administrația Prezidențială: că, la un an după promisiunea de „evaluare”, nimic nu s-a schimbat — nici la SPP, nici în relația comodă a președintelui cu un om pe care se angajase public să-l cântărească. Iar pentru un președinte ales pe ideea de a curăța statul de astfel de comodități, asta nu este o scăpare protocolară. Este o declarație de intenție.
