sâmbătă, 24 octombrie 2026
Acasă ȘTIRI Știri LOCALE Senatorul Titus Corlățean și-a anunțat candidatura pentru șefia PSD

Senatorul Titus Corlățean și-a anunțat candidatura pentru șefia PSD

0
125

Senatorul Titus Corlățean a anunțat oficial că va candida la șefia PSD, pentru că partidul „are nevoie de credibilitate, are nevoie să fie relansat, trebuie să fie condus de oameni bine pregătiți, cu diploma pe masă”.

Titus Corlăţean a vorbit, duminică seară, la Antena 3, despre nevoia de revitalizare a PSD şi a precizat că a discutat de mai multe ori cu colegi de partid care-i împărtăţesc viziunea.

”Discut cu colegii de foarte multă vreme, m-au căutat, sunt foarte mulţi oameni care împărtăşesc ideile de revitalizare a partidului, oameni corecţi, pregătiţi, educaţi, cu şcoala la zi, corectă, cu diploma pe masă, oameni cu credibilitate”, a afirmat Corlăţean.

Acesta crede că PSD este ”ţinut undeva pe margine” în actuala coaliţie şi este în prezent ”undeva aproape de derizoriu“.

”Am luat decizia de a-mi asuma această responsabilitate de a candida la preşedinţia partidului”, a mai afirmat Corlăţean.

El consideră că PSD s-a îndepărtat de temele naţionale, esenţiale şi trebuie să se reîntoarcă la acestea şi să-şi facă vocea auzită.

În 19 iulie Titus Corlăţean a declarat, întrebat de ce nu candidează la şefia PSD, că prioritară în partid nu este bătălia pe funcţii, ci de a genera o discuţie reală, el îndemnându-şi colegii să iasă şi să spună lucrurilor pe nume în interiorul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.