TransilvaniaTV LIVE pe YouTube
Acasă ȘTIRI ȘTIREA TA Sindicaliștii din educație vor un alt ministru. Rezistă Daniel David în fața...

Sindicaliștii din educație vor un alt ministru. Rezistă Daniel David în fața tensiunilor de stradă?

0

Federaţiile sindicatelor din învăţământ (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională „Alma Mater”) au anunțat recent că solicită în mod ferm demisia ministrului Daniel David. Revolta se bazează pe măsurile de austeritate anunțate și pe faptul că ministrul Educației „a lovit în sistemul de învăţământ şi în salariaţii acestuia, unele dintre aceste declaraţii fiind chiar diversioniste”. În comunicatul de presă dat publicității sindicaliștii arată o poziție extrem de dură față de reacțiile și deciziile Guvernului: „dând dovadă de cinism şi iresponsabilitate, Guvernul Bolojan, provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învăţământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună. Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din condei, fără să se facă, aşa cum era firesc, un studiu de impact. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, domnul Daniel David, ar fi trebuit să aibă tăria, să-l atenţioneze pe Prim-ministrul Guvernului României, domnul Ilie Bolojan, că sistemul de învăţământ este unul complex, iar salariaţii acestuia nu sunt doar nişte simple obiecte de inventar, ci sunt fiinţe umane care nu pot fi discreditate şi umilite, aşa cum procedează acum guvernanţii”. Liderii de sindicat din învățământ atrag atenția asupra faptului că decizia de a mări norma didactică de predare cu două ore va avea efecte grave asupra cadrelor didactice și asupra elevilor: „realitatea din majoritatea şcolilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate şi profesori suplinitori calificaţi care, foarte probabil, nu îşi vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceştia să nu-şi mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora <şansa> de a primi două ore, pentru completare, la distanţe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor două ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creşterea presiunii psihice”. Bugetarii din învățământ sunt nemulțumiți cu privire la poziția ministrului și a modului în care acesta îi reprezintă la nivel de Executiv: „în luarea acestor măsuri fără precedent pentru învăţământ şi în special pentru învăţământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Daniel David. În marea majoritate a declaraţiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învăţământ şi în salariaţii acestuia, unele dintre aceste declaraţii fiind chiar diversioniste”. Sindicaliștii din sistemul educațional spun că nu înțeleg de ce nu îi ascultă ministrul și că poziția sa sfidătoare la adresa profesorilor va avea urmări în viitorul apropiat. Astfel, începând de mâine sute de membri de sindicat vor picheta sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Totodată, în lipsa remedierii situației care îi dezavantajează pe dascăli, fix în prima zi a noului an şcolar peste 30.000 de oameni în stradă la Mitingul Educaţiei. Se preconizează încă de pe acum că numărul participanților la protest va fi mult mai mare. Oare cât va rezista Daniel David în frunte ministerului? Va fi mai tare mandatul de ministru sau vocea străzii?

 

TransilvaniaTV LIVE pe YouTube
DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.