Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Simeria, pe strada 1 Decembrie, in data de 19 octombrie, incepand cu ora 16:30, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.
Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 19 octombrie incepand cu ora 19:30, in functie de prezenta la domiciliu a consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.
Reamintim consumatorilor nostri principalele masuri de siguranta ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: sa stinga toate focurile; sa deschida imediat toate usile si ferestrele; sa nu manevreze aparate electronice; sa nu aprinda lumina; sa nu verifice cu flacara instalatile cu gaze naturale; sa paraseasca încaperea si sa sune imediat la dispeceratul de urgenta Delgaz Grid, tel. 0265.200.928 (numar taxabil cu tarif local din reteaua Telekom si cu tariful operatorului pentru toate celelalte retele de telefonie) si 0800.800.928 (numar gratuit, apelabil din principalele retele de telefonie fixa si mobila).