joi, 5 noiembrie 2026
Acasă ȘTIRI Știri LOCALE SONDAJ | Votanții AUR ar vrea armată obligatorie, dar jumătate dintre ei...

SONDAJ | Votanții AUR ar vrea armată obligatorie, dar jumătate dintre ei ar fugi dacă începe războiul

0
46

Dacă ar fi să iei sondajele la literă, România e plină de potențiali eroi. Două treimi dintre români vor reintroducerea serviciului militar obligatoriu, iar entuziasmul e și mai mare în rândul votanților AUR, oameni convinși că patria se apără mai bine cu bocanci, nu cu un „mouse și tastatură”. Doar că, atunci când discuția coboară de la principii la practică și întrebarea devine „dar dumneavoastră ați merge pe front dacă România ar fi atacată?”, numărul eroilor scade brusc.

Sondajul INSCOP spune că doar 48% dintre respondenți ar fi dispuși să lupte pentru a-și apăra țara, în timp ce aproape 20% ar prefera să lupte cu valiza la aeroport, spre o destinație mai liniștită. Restul fie nu știu, fie nu răspund, probabil în speranța că până ajunge războiul la ei se termină chestionarul. În traducere liberă: armata obligatorie e bună, dar pentru alții.

Profilul celui mai mare susținător al serviciului militar obligatoriu e cât se poate de clar: votant AUR, trecut de 60 de ani, cu educație primară, din mediul rural. Adică omul care ori a făcut armata pe vremea lui Ceaușescu, ori măcar a auzit povestiri glorioase cu „am dormit în zăpadă, nu ca ăștia de azi, pe canapea”. Acum, când la orizont se vede mai degrabă frontul de la televizor decât cel din tranșee, el solicită cu voce fermă: tinerilor, la instrucție!

Contradicția devine savuroasă dacă o pui în context. Peste 70% spun că România merge într-o direcție greșită, dar o bună parte ar vrea să-și trimită copiii și nepoții să facă armata pentru această direcție greșită. E ca și cum ai striga că restaurantul e groaznic și apoi ai insista ca familia să mănânce zilnic acolo, „ca să se întărească”. În plus, alte sondaje arată că mulți români sunt convinși că NATO ne va apăra oricum, deci curajul poate rămâne, liniștit, în stadiul de opțiune teoretică.

Armata obligatorie devine, astfel, mai puțin un proiect de apărare și mai mult unul de moralizare a „generației TikTok”. Tinerii trebuie „să știe ce-i aia ordine”, să învețe să se trezească la 5 dimineața, să facă patul perfect și, eventual, să poarte uniforma pe care părinții și bunicii o privesc cu o lacrimă în colțul ochiului. Că la finalul acestui efort patriotic vine și întrebarea „dar tu, personal, pui mâna pe armă și te duci pe front?” și răspunsul se blochează, e doar un detaliu logistic.

În România sondajelor, există două tipuri de curaj: curajul de a bifa „da” la armata obligatorie și curajul de a te urca într-un camion militar spre front. Primul e confortabil, se exercită din sufragerie, între un talk-show și o postare pe Facebook. Al doilea presupune că s-ar putea să nu mai apuci să comentezi sondajele următoare. Deocamdată, votanții AUR par foarte hotărâți să îl practice pe primul. Pentru al doilea, mai vedem – eventual la următorul chestionar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.