Spiritul antreprenorial european va crește doar prin simplificare și debirocratizare

0

Întreaga lume se schimbă în mod dramatic și cu o rapiditate nemaiîntâlnită. Traversăm o perioadă extrem de turbulentă din punct de vedere politic și economic, care va determina viitorul nostru pe termen lung. Anul superelectoral 2024, când aproape jumătate din populația planetei a fost chemată la urne, se apropie de final, iar rezultatele se vor simiți în plan global.

În luna iunie, au avut loc alegeri europene ale căror rezultate s-au reflectat într-o nouă configurație a Parlamentului European, iar în următoarele săptămâni, se vor oglindi și în noua componență a Comisiei Europene. În SUA vor avea loc alegeri prezidențiale decisive. De-o parte și de alta a Atlanticului, se iau acum hotărâri care vor orienta în mod hotărâtor noua ordine globală.  

Timpul nu mai are răbdare cu Europa și de aceea Europa trebuie să renunțe la inflexibilitatea ei. Pentru a putea asigura un viitor prosper cetățenilor săi, dar și pentru a-și conserva forța în plan economic și politic, Uniunea Europeană nu are de ales decât să se înscrie pe calea competitivității.

Pe zi ce trece, Europa pierde teren în fața altor competitori pe piața globală, iar cifrele vorbesc de la sine. Un exemplu clar, doar patru dintre cele mai mari cincizeci de companii de tehnologie din lume provin din Europa, ca să nu mai amintim faptul că, în ultimii 20 de ani, economia SUA a crescut de două ori mai mult decât cea europeană.

Cel mai important pas pe care trebuie să-l facă Uniunea este diminuarea semnificativă a birocrației. Experiența ne-a demonstrat că birocrația europeană împiedică dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, sufocă antreprenoriatul, creativitatea, ingeniozitatea. Iar, acum mai mult ca niciodată, Europa are nevoie de încurajarea spiritului viu antreprenorial, de asigurarea unui spațiu în care creativitatea și ingeniozitatea să se manifeste liber.

Trebuie să creăm un cadru debirocratizat pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să prospere, să poată avea un acces lin la oportunitățile ivite în plan global. Trebuie să stimulăm spiritul antreprenorial în rândul tinerilor. Trebuie să sprijinim în mod activ schimbarea de generație în agricultura europeană. Iar toate aceste deziderate nu se pot  realiza decât prin demontarea reglementărilor care îngrădesc. Avem nevoie de reglementări care să încurajeze inovarea și creșterea economică. Doar prin creștere economică vom putea să asigurăm bunăstarea noastră comună și să asigurăm tinerilor noștri un viitor prosper.

Am vorbit despre spiritul viu antreprenorial, iar încurajarea acestuia se poate face doar într-un spațiu al libertății și nu prin impunerea de constrângeri și bariere. Uniunea Europeană se fundamentează pe libertate, iar libertatea aduce cu sine curajul de visa și de a investi energie și bani în împlinirea aspirațiilor.

Ne aflăm într-un moment critic. Suntem la un nou început de drum, într-o perioadă marcată de conflicte economice și armate, iar deciziile care se vor lua la nivel european în următorii cinci ani vor decide soarta pe termen lung a cetățenilor europeni. Este esențial să înfruntăm cu înțelepciune și curaj turbulențele care se manifestă în plan global și să urmărim cu determinare obiectivele noastre: libertatea și creșterea economică.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.