miercuri, 19 august 2026
Acasă ȘTIRI ȘTIREA TA Stă în picioare scenariul unui premier tehnocrat? Există mai multe propuneri

Stă în picioare scenariul unui premier tehnocrat? Există mai multe propuneri

0
17

Ținând cont de faptul că încă nu s-a convenit un nume de premier care să conducă viitorul Executiv, astăzi vor avea loc noi discuții în acest sens. Se pare că este dificil să se găsească persoana care să fie dispusă să-și asume toate măsurile fiscale și tăierile de cheltuieli menite să conducă la deblocarea tensiunilor partidelor pro-occidentale. Până acum am avut întâlniri, discuții și negocieri, însă încă nu s-a ajuns la un consens. În continuare rămân în discuție trei scenarii posibile:

  1. Guvern condus de un tehnocrat. În acest sens, în cursul zilei, pe surse a apărut numele Ancăi Dragu, Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei. În acest sens se ridică câteva întrebări cât se poate de pertinente. Oare să aibă o astfel de propunere vreo legătură cu recenta vizită a președintelui României în Republica Moldova? Să fie acest lucru o simplă coincidență? Se dorește infiltrarea pe față a Moldovei în politica românească? Își dorește Nicușor Dan un președinte din garda USR? Cu toate că sunt mici șanse ca cineva să ne dea și niște răspunsuri în acest sens, ne amintim că acest scenariu este respins vehement de PSD. De asemenea, proaspătul președinte al USR – Dominic Fritz a făcut următoarea declarație: „noi nu credem că acum un premier tehnocrat este ceea ce este nevoie şi asta este şi sensul în care discut în cadrul negocierilor”. Membrii acestui partid își doresc în continuare un guvern condus de Ilie Bolojan. Pe surse s-au mai vehiculat și alte nume de premieri tehnocrați: Delia Velculescu (economist și șefa misiunii FMI în Grecia în timpul crizei datoriilor guvernamentale grecești), Mugur Isărescu și Emil Boc.
  2. Rotativa guvernamentală PNL – PSD, scenariu exclus de PNL, dar dorit de PSD. Ilie Bolojan nu acceptă acest scenariu având în vedere faptul că în acest fel el și partidul ar deconta măsurile dure care se vor lua în vederea limitării risipei și diminuării de urgență a deficitului bugetar.
  3. Unul din liderii partidelor pro-occidentale să-și asume poziția de premier. Se pare că Sorin Grindeanu nu este interesat de acest rol. Ilie Bolojan pare că rămâne încă interesat de această poziție, însă el are un set de condiții ferme care urma să fie acceptate de președintele țării.

Așadar, negocierile pentru conducerea guvernului sunt departe de a fi încheiate, între timp suntem în aer și pare că lucrurile se complică și tensiunile tot cresc de la o zi la alta. De o lună de zile nu avem nimic în afară de vorbe goale, iar în curând expiră interimatul guvernului. Oare trebuie să ne grăbim un pic? Se așteptă acum ca mai întâi să fie desemnat un premier și mai apoi să se finalizeze pachetul de măsuri economice și fiscale care ne vor lovi în plin. În tot acest timp românii așteaptă soluții concrete la dezastrul pe care politicienii l-au produs în ultimii ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.