Un minor de 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit, luni, în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare, după ce au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
‘În data de 12 mai a.c., în jurul orei 11,00, în comuna Ceanu Mare a avut loc un accident rutier soldat cu decesul a două persoane. Potrivit primelor verificări efectuate la fața locului, o femeie de 33 de ani și un minor de 3 ani ar fi căzut dintr-un vehicul cu tracțiune animală, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, în timp ce se deplasau pe o stradă din localitatea Boian, fiind ulterior accidentați de un autocamion. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical, însă, din nefericire, a fost constatat decesul celor două persoane’, se arată în informarea de presă transmisă de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, conducătorul autocamionului, un bărbat de 42 de ani, precum și bărbatul de 39 de ani care conducea atelajul hipo, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit localnicilor, calul s-ar fi speriat în trafic, iar femeia a acționat, cuprinsă de panică. Ei spun că femeia și soțul ei mergeau cu o căruță la un alt vecin să îl ajute să pună cartofi. Pentru că nu aveau cu cine să îl lase, l-au luat cu ei și pe copilul cel mic, de 3 ani. La un moment dat, pe drum, calul s-ar fi speriat de o mașină de gunoi. În acel moment femeia a sărit din căruță, cu copilul în brațe, ca să se salveze, să nu sară calul în șanț. Din păcate, a sărit exact în fața camionului de gunoi.
Familia mai are acasă 3 copii, de 9, 6 și 5 ani.





















