Nu este vorba despre o biserică, nu este vorba despre o mănăstire și nu este vorba despre o expulzare a unui ordin călugăresc din România. Și totuși, o decizie administrativă a Primăriei Oradea privind patru încăperi din clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” a ajuns să provoace, la mijlocul lunii mai 2026, un apel oficial la protest diplomatic din partea unui partid radical din Ungaria. Cum s-a ajuns aici? Povestea este lungă, complicată și plină de straturi istorice, juridice și politice.
Un ordin papal cu opt secole de istorie la Oradea
Totul începe în 1130, când Ordinul Canonic Premonstratens — singurul ordin papal din România — a fost înființat sub hramul „Sfântul Ștefan, Primul Martir”. Pe strada Roman Ciorogariu din centrul Orăzii, la numerele 14 și 16-18, ordinul deține de secole o biserică (cu hramul „Maica Îndurerată”), o mănăstire și un complex de clădiri cu funcție educațională și culturală, primit prin donație regală în 1802, semnată de împăratul Francisc al II-lea al Austriei. În aceeași clădire a funcționat, de-a lungul timpului, un gimnaziu cu predare inclusiv în limba română din 1851, o academie de drept și, în prezent, Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea este o entitate pontificală cu personalitate juridică proprie, parte integrantă a cultului romano-catolic, subordonată direct Sfântului Scaun. Funcționarea sa este recunoscută oficial prin adresa Secretariatului de Stat pentru Culte nr. C/623 din 8 septembrie 1997, beneficiind de protecția conferită de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor din România.
Naționalizarea comunistă și ce a urmat
Toate imobilele ordinului au fost întabulate în Cartea Funciară în 1887 și reîntabulate în 1941. În 1948, regimul comunist le-a naționalizat. Remarcabil este că, deși și-a pierdut proprietatea pe hârtie, ordinul a continuat să plătească taxe pe clădiri pentru biserică și mănăstire, iar autoritățile comuniste nu au îndrăznit să îl evacueze din lăcașurile sacre. Nicio guvernare postdecembristă nu a încercat un astfel de demers, timp de aproape trei decenii după Revoluție.
Situația s-a schimbat după 2009, în acea perioadă Primăria Oradea realizând mai multe operațiuni de dezmembrare și alipire a imobilelor și a solicitat înscrierea lor în Cartea Funciară cu municipiul Oradea ca proprietar — transferuri realizate pe cale administrativă. Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor a înscris aceste modificări, dar ordinul le contestă ca nelegale, susținând că radierea dreptului lor de proprietate a fost realizată fraudulos.
Ce solicită, concret, Primăria Oradea
Este esențial de subliniat că Primăria Oradea nu a cerut evacuarea bisericii „Maica Îndurerată”, a mănăstirii sau a întregului complex al ordinului. Obiectul procedurii de executare silită îl reprezintă patru încăperi din clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, spații pe care municipalitatea le revendică drept proprietate și pe care dorește să le recupereze în vederea unui proiect de reabilitare cu finanțare europeană. Cele patru camere sunt folosite în prezent de abatele Fejes Rudolf, cel care conduce acest ordin monahal, ca locuință parohială. El a refuzat în repetate rânduri orice discuţie cu privire la strămutarea în alte spaţii propuse de primărie. Procedura de executare a fost inițiată prin executor judecătoresc Gheorghe Moza, la solicitarea expresă a primăriei, pe baza titlului de proprietate înregistrat.
„Abatele ne-a făcut reclamaţie la finanţatorul european să ne anuleze finanţarea, a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construire, a contestat executarea silită, a cerut instanţei strămutarea procesului şi multe altele. Am câştigat toate procesele”, a spus primarul Oradiei, Florin Birta, citat de presa locală. Edilul a subliniat că municipalitatea vrea să intre doar în posesia încăperilor care aparţin colegiului. „Nu are nimeni, nimic, cu biserica din vecinătate. Oraşul are nevoie doar de încăperile din cadrul colegiului”, a declarat acesta.
Primăria susține că dreptul de proprietate asupra acestor spații este înscris în Cartea Funciară pe numele municipiului Oradea, că titlul juridic este valid și că procedura de executare silită se desfășoară în deplină legalitate
Abatele refuză evacuarea și explică de ce
Abatele Fejes Rudolf Anzelm, conducătorul Ordinului Premonstratens din Oradea, nu recunoaște legitimitatea acestei proceduri. El susține că spațiile în cauză fac parte integrantă din complexul monastic și că evacuarea afectează direct viața și activitatea canonică a ordinului. În fața executorului judecătoresc, abatele a semnat inițial ordinul de evacuare, dar ulterior s-a răzgândit și a refuzat să elibereze efectiv spațiile.
De mai mulți ani, abatele a semnalat superiorilor săi de la Vatican o serie de presiuni: vizite cu tentă intimidatoare din partea unor ofițeri de poliție, amenințări, supraveghere și, înainte de Paștele din 2026, chiar utilizarea unei drone care survola lăcașurile sacre. Susținătorii ordinului au sesizat Departamentul de Stat al SUA și ambasadele occidentale de la București cu privire la aceste incidente
Trei tentative de evacuare și sute de oameni în stradă
Prima încercare de evacuare silită a avut loc pe 23 februarie 2026. Sute de credincioși și susținători ai abatelui s-au strâns în fața clădirii și au blocat fizic accesul executorului judecătoresc, care a fost nevoit să se retragă. Scena s-a repetat, cu intensitate chiar mai mare, la a doua tentativă.
Pe 13 aprilie 2026, executarea a fost reluată cu forțe sporite și s-a desfășurat timp de mai bine de șase ore, între 9.00 și 15.20, în mijlocul unor proteste zgomotoase. Executorul judecătoresc Gheorghe Moza a preluat scriptic spațiile municipalității, dar a decis să îi acorde abatelui Fejes un răgaz de 30 de zile — până pe 14 mai — pentru a-și muta animalele și bunurile din spațiile supuse evacuării. Cel de-al treilea termen, pe 14 mai 2026, a expirat din nou în mijlocul unui nou protest al susținătorilor, fără ca evacuarea efectivă să fie finalizată.
Escaladare diplomatică: Budapesta este chemată să intervină
Abia după acest al treilea eșec al executării, situația a luat o dimensiune internațională. La 17 mai 2026, László Toroczkai, liderul partidului radical ungar Mi Hazánk, a transmis o scrisoare deschisă ministrului de externe ungar Anita Orbán, solicitând convocarea ambasadorului României la Budapesta pentru a protesta față de ceea ce el numește o „intruziune sacrilegică, armată a statului român”. Toroczkai a anunțat că șeful statului ungar, Tamás Sulyok, și premierul Péter Magyar și-au exprimat sprijinul față de demersul său, iar Magyar i-ar fi cerut liderului UDMR, Hunor Kelemen, să se implice și el în dosar.
În presa și spațiul public din Ungaria, cazul este prezentat cu trimitere directă la „cazul Tőkés” din 1989 — disputa în jurul pastorului reformat László Tőkés din Timișoara, care a declanșat o reacție internațională și a precedat Revoluția Română. Această paralelă simbolică, indiferent de cât de adecvată este ea din punct de vedere factual, amplifică dramatic presiunea politică din Ungaria și transformă un dosar de executare silită privind patru încăperi dintr-un colegiu orădean într-un potențial subiect de politică externă bilaterală.
