ADR Centru a prezentat recent la Consiliul Județean Sibiu fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea afacerilor și noi investiții în cele șase județe care alcătuiesc Regiunea Centru: Sibiu, Alba, Mureș, Harghita, Covasna și Brașov. Conform informațiilor prezentate, suma totală de 1,4 miliarde de Euro din fonduri europene va fi gestionată de Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), cu sediul în Alba Iulia, fiind alocată de Uniunea Europeană prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027.
Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, ADR Centru a organizat două sesiuni ale conferinței „Finanțări europene 2021 – 2027. Împreună dezvoltăm regiunea!”, prin care reprezentanți ai IMM-urilor, autorităților publice și organizațiilor neguvernamentale din județul Sibiu au fost informați asupra modului în care pot fi accesate cei 1,4 miliarde de Euro cuprinși în viitorul exercițiu financiar.
În cadrul întâlnirilor, care au avut loc în 3 și 7 martie 2023 în sala de ședințe a Consiliului Județean Sibiu, reprezentanții ADR Centru au prezentat principalele domenii ce vor fi finanțate prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027:
✓ Cercetare – dezvoltare- inovare
✓ Educație (toate nivelurile)
✓ Infrastructură de afaceri
✓ Competitivitate economică
✓ Finanțarea microîntreprinderilor și start-up
✓ Digitalizare
✓ Eficiență energetică pentru clădiri publice și spații locative (inclusiv blocuri
administrate prin Asociații de proprietari)
✓ Infrastructură verde (parcuri, spații verzi și de agrement etc)
✓ Mobilitate urbană (autobuze, piste de biciclete, benzi pentru transport
public etc)
✓ Regenerare urbană (reconversii spații)
✓ Turism cultural.
Toate informațiile cu privire la calendarul finanțărilor disponibile prin Programul
Regiunea Centru 2021 – 2027 pot fi obținute accesând: http://regioadrcentru.ro/structura-por-2021-2027/