Biblioteca Teleki‑Bolyai din Târgu Mureș prelungește, până la finalul acestei săptămâni, miniexpoziția dedicată lui Francisc Rákóczi al II‑lea, oferind publicului șansa rară de a vedea una dintre cele mai prețioase piese bibliofile aflate în patrimoniul său: volumul „Rugăciunile umile ale Principelui Francisc Rákóczi”. Această mică și aparent modestă carte de rugăciuni, tipărită în 1705, este cunoscută în doar două exemplare la nivel mondial, ceea ce o plasează în categoria rarităților bibliografice absolute. Pentru Târgu Mureș, expunerea ei nu este doar un eveniment cultural, ci și o reactivare a unei memorii istorice: orașul în care Francisc Rákóczi al II‑lea a fost proclamat principe al Transilvaniei în 1707 devine, pentru câteva zile, scena simbolică unde politica, religiozitatea și identitatea națională se întâlnesc într‑un singur obiect de patrimoniu.
Piesa centrală a expoziției, volumul de rugăciuni atribuit principelui, este prezentată împreună cu o serie de gravuri rare ce surprind epoca și figura celui care a condus răscoala curuților împotriva Casei de Habsburg. Cartea nu este un simplu manual de pietate personală: textul îndeamnă cititorul să‑și urmeze principele prin rugăciune, transformând devoțiunea într‑un act de solidaritate politică și într‑un instrument de coagulare a comunității în jurul liderului. În plin război de independență, când curuții – partizanii lui Rákóczi – purtau o luptă armată și simbolică împotriva dominației habsburgice, un astfel de volum funcționa ca un liant între lumea interioară a credinței și proiectul exterior al emancipării politice.
Francisc Rákóczi al II‑lea, născut în 1676, este una dintre figurile cardinale ale istoriei central‑europene de la începutul secolului al XVIII‑lea, considerat astăzi erou național în Ungaria. Prin vastitatea domeniilor sale și prin prestigiul familial, se număra printre cei mai bogați oameni ai Regatului Ungariei și și‑a pus averea în slujba rupturii de uniunea personală cu Habsburgii. Între 1703 și 1711, el a condus Răscoala curuților – sau Războiul de independență al lui Rákóczi –, un conflict de lungă durată pornit ca reacție la represaliile împăratului Leopold I împotriva nobilimii maghiare protestante și a Ungariei calvine, dar evoluat rapid într‑o mișcare de independență pentru Ungaria și Croația. În 1704, Dieta Transilvaniei întrunită la Alba Iulia l‑a proclamat principe al Transilvaniei, iar la Târgu Mureș, în 1707, această legătură dintre lider și provincie a fost reconsacrată în plan simbolic, orașul devenind unul dintre punctele nodale ale revoltei. Deși mișcarea s‑a încheiat în 1711, prin Pacea de la Satu Mare, cu restabilirea autorității Habsburgilor, memoria lui Rákóczi rămâne asociată ideii de rezistență politică și solidaritate transilvană.
În acest context, faptul că în 1705 apărea o carte de rugăciuni care, dincolo de dimensiunea ei spirituală, invită cititorul să‑și însoțească principele prin rugăciune capătă o greutate aparte. Devotamentul personal față de Dumnezeu se împletea cu fidelitatea față de liderul politic, iar pagina tipărită devenea un substitut discret al jurământului de loialitate, accesibil nu numai nobilimii, ci și unor categorii mai largi de credincioși alfabetizați. Asemenea tipărituri funcționau ca o „rețea tăcută” de influență, circulând în paralel cu pamfletele politice, proclamațiile oficiale și cronicile epocii, dar adresându‑se unei zone mult mai intime a conștiinței. Pentru comunitățile din Transilvania, aflate la intersecția unor puternice tensiuni confesionale și etnice, o asemenea literatură devoțională cu subtext politic putea contribui la articularea unor identități colective în care credința și loialitatea se întăreau reciproc.
Locul în care este găzduit astăzi acest volum, Biblioteca Teleki‑Bolyai, adaugă o altă stratificare de sensuri. Fondată la sfârșitul secolului al XVIII‑lea de contele Sámuel Teleki, biblioteca a fost construită între 1799 și 1804 și deschisă ca una dintre primele mari biblioteci publice din spațiul transilvan, având la origine circa 40.000 de volume din colecția personală a fondatorului. Teleki a investit enorm în achiziția de lucrări de istorie, teologie, științe și literatură, de la incunabule până la ediții rare, iar fondul Teleki s‑a îmbinat ulterior cu fondul Bolyai, ajungând la peste 120.000 de volume, la care s‑au adăugat, de‑a lungul timpului, alte colecții prestigioase. Astăzi, instituția este recunoscută drept una dintre cele mai bogate colecții de carte veche din Transilvania, păstrând peste 200.000 de volume și numeroase rarități bibliofile, de la incunabule la ediții princeps și documente istorice unice. Tocmai în acest univers al erudiției și memoriei scrise, cartea de rugăciuni a lui Rákóczi își găsește locul firesc: nu doar ca piesă expusă într‑o vitrină, ci ca verigă într‑un lanț lung de manuscrise și tipărituri care spun povestea Europei Centrale și de Est.
Miniexpoziția inaugurată de Biblioteca Teleki‑Bolyai cu prilejul Zilei Culturii Maghiare, la 350 de ani de la nașterea principelui, este concepută ca un portret dens al epocii. Gravurile expuse surprind atât reprezentări mai puțin cunoscute ale lui Rákóczi – portrete autentice sau imaginare –, cât și imagini ale contextului militar și politic în care s‑a desfășurat răscoala curuților. Alături de volumul de rugăciuni din 1705, vizitatorii pot vedea primele biografii, broșuri și lucrări istorice dedicate principelui și „rebeliunii din Ungaria”, achiziționate chiar de Sámuel Teleki, care a fost preocupat să documenteze riguros istoria contemporană a regiunii. Expoziția include și o broșură din 1907, dedicată dezvelirii statuii lui Rákóczi la Târgu Mureș, dovadă a unui cult național și local ce a traversat secolele și regimurile politice, adaptându‑se discursurilor identitare ale vremii.
Pentru publicul de astăzi, această întâlnire directă cu „Rugăciunile umile ale Principelui Francisc Rákóczi” înseamnă mai mult decât acces la un obiect rar. Ea oferă ocazia de a înțelege cum, într‑o epocă de războaie de succesiune și de confruntări confesionale, credința personală, fidelitatea politică și cultura scrisă se împleteau într‑un mod strâns, greu de separat în categorii moderne. Cartea de rugăciuni, gravurile, biografiile timpurii și pamfletele istorice reunite în vitrinele Teleki‑Bolyai reconstituie nu doar traseul unui principe rebel, ci și geografia afectivă a unei regiuni care și‑a negociat mereu locul între imperii, confesiuni și limbi. În fața acestei mici tipărituri din 1705, vizitatorul descoperă, de fapt, felul în care o comunitate își transforma frica, speranța și loialitatea în cuvinte șoptite pe hârtie – rugăciuni prin care istoria însăși se ruga pentru un alt destin.
