Dominic Fritz, după ce Nicolae Robu a fost numit consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş: Nu îmi e clar dacă domnul preşedinte face o glumă

0

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat, marţi, după anunţul că Nicolae Robu este noul consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, şi a afirmat că nu îi este clar dacă alegerea este un mesaj politic despre cum vor decurge lucrurile în următorii ani în administraţia locală.

”Nu îmi e clar dacă domnul preşedinte face o glumă, la care ar trebui să râdem cu toţii, sau dacă această alegere este un mesaj politic despre cum vor decurge lucrurile în următorii patru ani. După toate promisiunile solemne făcute electoratului timişorean, de a colabora pentru dezvoltarea Timişoarei şi a judeţului, prima alegere a preşedintelui Simonis este să se asocieze cu doi contracandidaţi care au pierdut clar în faţa mea la alegerile pentru Primăria Timişoara – unul dintre ei într-un mod jalnic. Aceşti doi oameni şi-au demonstrat deja, prin acţiunile lor, priorităţile: nu sunt interesate de binele oraşului, ci doar de conflicte politice”, afirmă, marţi, Dominic Fritz, într-un comunicat de presă al USR Timiş.

Dominic Fritz subliniază că, deşi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş este liber să-şi aleagă echipa de consilieri personali, această decizie ridică întrebări legitime în rândul timişorenilor.

”Timişorenii se întreabă acum pe bună dreptate care va fi direcţia pentru judeţul Timiş, avându-l pe Nicolae Robu adus la Consiliul Judeţean. Ce poate el să contribuie la bunăstarea judeţului, în afară de celebra «Fritz e de vină», o strategie electorală care, după cum am văzut, nu a funcţionat, timişorenii refuzând să îl voteze pe 9 iunie?”, se întreabă Fritz.

Dominic Fritz s-a mai întrebat, retoric, la ce e specialist Nicolae Robu.

”Îmi scapă la ce e specialist domnul Robu: la gestionarea datoriilor publice, la neplata facturilor către furnizori sau la blocarea fondurilor europene, pe care administraţia sa a avut mari dificultăţi în a le accesa. Eu, însă, aleg să mă concentrez pe un parteneriat onest şi cinstit, dedicat intereselor Timişoarei şi judeţului Timiş, indiferent de sfaturile pe care colegul meu Alfred Simonis le primeşte de la cei doi consilieri personali”, a mai spus Fritz.

Liberalul Nicolae Robu, fost primar al municipiului Timişoara timp de două mandate şi Cristian Moş, fost preşedinte al USR Timiş şi fost vicepreşedinte al CJ Timiş în mandatul care tocmai s-a încheiat, sunt noii conslieri al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis. Alte două posturi de consilieri personali ai liderului CJ Timiş sunt încă vacante, urmând să fie ocupate în perioada următoare.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.