Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a declarat, marţi, că toată lumea ştie, o ţară întreagă ştie, conducerile PNL şi PSD ştiu şi alegătorii lor ştiu că, după alegeri, dacă scorul electoral le va permite, majoritatea în Parlamentul României va fi constituită tot de PNL şi PSD. El a precizat că singurul care nu e sincer în toată această perioadă e Nicolae Ciucă, care stă la masă cu PSD la guvernare şi acum s-a supăratcă nu a vrut PSD o lege pentru Klaus Iohannis şi vrea să iasă public să recupereze din ceea ce crede că a pierdut din electoratul PNL.
”Eu îi apreciez pe domnul Simonis şi pe domnul Robu, măcar ei sunt sinceri. Toată lumea ştie, o ţară întreagă ştie, conducerile PNL şi PSD ştiu şi alegătorii noştri ştiu că după ce se vor fi terminat alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare, dacă scorul electoral ne va permite şi românii vor avea încredere în noi, majoritatea în Parlamentul României va fi constituită tot de PNL şi PSD, împreună, pentru Europa, pentru apartenenţa la NATO a României”, a declarat Gabriel Zetea în emisiunea România Politică de la Prima News.
Gabriel Zetea a precizat că singurul care nu e sincer în toată această perioadă e Nicolae Ciucă, care stă la masă cu PSD la guvernare şi care acum s-a supărat el că nu a vrut PSD o lege pentru Klaus Iohannis şi vrea să iasă public să recupereze din ceea ce crede el că a pierdut din electoratul PNL.
”Este un teatru pe care îl joacă domnul Nicolae Ciucă şi care nu are absolut nicio legătură cu intenţia pe care o are PNL-ul, aceea de a face în continuare o alianţă proeuropeană cu PSD”, a completat Zetea.
Noul preşedinte al Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), care luni a preluat oficial mandatul, şi-a format echipa de consilieri personali, iar primul ales este a fost fostul primar liberal al Timişoarei Nicolae Robu.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat, marţi, după anunţul că Nicolae Robu este noul consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, şi a afirmat că nu îi este clar dacă alegerea este un mesaj politic despre cum vor decurge lucrurile în următorii ani în administraţia locală.