Florin Feticu, șeful Departamentului 112 din Serviciul de Telecomunicații Speciale, a declarat că, până în 2027, Serviciul de urgență 112 va putea fi apelat și video, chiar dacă nu există o conexiune la rețeaua de telefonie mobilă. Comunicarea se va face printr-o aplicație actualizată, care va integra funcționalități precum RTT (real-time text), apel video, transmitere de imagini și simboluri de urgență. Primele funcționalități vor fi disponibile în câteva luni sau cel mult într-un an, a susținut Florin Feticu în cadrul evenimentului Agenda România 4.0 – Viitorul sănătății: Convergența dintre medicină și tehnologie, care s-a desfășurat la Timișoara.
„Proiectul va permite transmiterea video direct către serviciul de urgență, oferind echipelor de intervenție informații vitale de la fața locului. Acest serviciu va fi disponibil nativ în rețelele mobile, fără a depinde neapărat de o conexiune de date. Orizontul de timp ar fi undeva în anul 2027 pentru a avea aceste comunicații. Totuși, aș dori să reamintesc că este important ca acest serviciu să funcționeze pe tot lanțul de alertare. Dacă, de exemplu, noi oferim acest serviciu, dar rețelele mobile nu îl susțin încă, proiectul va fi nefuncțional, deoarece utilizatorii nu vor putea apela de pe telefon”, a declarat Florin Feticu, șeful Departamentului 112 din Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Câteva zeci de reprezentanți ai mediului academic, profesori și studenți, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului de business au dezbătut pe marginea digitalizării sistemului de sănătate din România, securitatea cibernetică și utilizarea noilor tehnologii în practica medicală.