Guvernul aprobă ajutoare de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici

0

Guvernul României a adoptat astăzi măsurile necesare pentru acordarea unui ajutor financiar de 800 de lei destinatoar pensionarilor cu venituri modeste, urmând ca prima tranșă să fie distribuită în luna aprilie, înainte de Paște. Măsura a fost confirmată de premierul Marcel Ciolacu, care a precizat că acest ajutor va ajunge la aproximativ 2,5 milioane de pensionari.

Ajutorul financiar se adresează persoanelor care beneficiază de pensii de până la 2.574 de lei, suma echivalând cu salariul minim net pe economie. Măsura face parte dintr-un pachet de sprijin destinat pensionarilor cu venituri mici, având în vedere contextul economic actual și creșterea costurilor de trai.

Așa cum am promis, am finalizat legislația necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. Acesta va fi acordat în două tranșe: prima va fi distribuită luna viitoare, iar cea de-a doua va fi acordată în a doua jumătate a anului”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

În urma deciziilor luate în ședința de guvern din 13 februarie, ministerele de resort au pregătit actele normative necesare pentru implementarea acestei măsuri. Acordarea ajutoarelor este programată să înceapă în aprilie, iar beneficiarii vor primi primul sprijin financiar cu ocazia sărbătorilor pascale, oferind astfel o susținere esențială în perioada premergătoare acestora.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.