Proaspătul ministru al Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, se bagă în scandalul iscat pentru dezastrul de la salina Praid. Acesta se arată profund nemulțumit legat de modul în care autoritățile se implică în acest caz. El a adus în discuție faptul că lucrările promise întârzie cu toate că s-au alocat bani suficienți în această direcție. Se pare că au fost acordați 36 de milioane de lei fix pentru bypassarea pârâului Corund. O fi prea puțin? Potrivit planului de lucru, toată apa ar fi trebuit să treacă prin tuburi metalice sau plastice, reducând presiunea asupra albiei erodată. Ținând cont de viteza cu care se lucrează ministrul s-a arătat sceptic legat de respectarea termenului fixat la 1 iulie, dată la care problemele constatate ar trebui să fie rezolvate de Compania Salrom. Miruță avertizează că mina de sare de la Praid riscă să se prăbușească și să se transforme într-un lac ca urmare a apei care nu este scoasă din galerii. În cest sens ministrul a făcut următoarea remarcă: „mirosul meu la ce se întâmplă la Praid este că n-au interes să rezolve problema”. Desigur că nu a precizat și cine sunt cei care nu au acest interes. Cu toate astea ministrul a ținut să precizeze recent într-un interviu televizat că vor exista consecințe ferme dacă termenul de remediere fixat nu va fi respectat. Oare o să urmeze și ceva demisii și sancțiuni concrete sau vorbim doar ca să treacă vremea? Numa întreb… Și tare mă tem că această îndrăzneală pe față și acest ton critic al noului ministru nu prea va fi văzut cu ochi buni de către colegii de guvernare. Câteodată sinceritatea deranjează…





