Bolojan face ordine în PNL ca să poată redresa țara. Aleșii locali vor cotiza pentru acoperirea datoriilor de partid!

0

În ședința de ieri a PNL Ilie Bolojan a bătut cu pumnul în masă și a anunțat că va schimba direcția printr-o serie de reforme grele în partid. Acesta a părut destul de rigid și de strict cu noile linii care se vor implementa începând cu Congresul anunțat pentru luna viitoare. Bolojan propune mai multe schimbări interesante:

–          o reformă profundă de partid bazată pe responsabilitate, merit și performanță;

–          reintroducerea demisiei de onoare pentru președinții de organizații care obțin ultimele 10 locuri la alegeri;

–          eliminarea alianțelor interne;

–          contribuții financiare ale aleșilor locali;

–          deschiderea conducerii către profesioniști apolitici, astfel că circa 10% din posturile de conducere vor fi rezervate pentru personalități din exteriorul partidului.

Bolojan a ținut să precizeze că de acum încolo doar rezultatele vor fi cele care vor prima, astfel că în loc să fii „prieten cu președintele partidului” mai bine te străduiești să fii „prieten cu cetățenii din comunitățile pe care le reprezinți”. Cu privire la modul în care va arăta bordul de conducere, Bolojan a precizat că din cei 25 de membri ai biroului executiv, 19 vor fi reprezentanți regionali aleși proporțional cu rezultatele pe care le obțin. Acesta a fixat și o serie de reguli și măsuri financiare, astfel că toți aleșii locali trebuie să pună umărul pentru acoperirea datoriilor partidului (jumătate din bani rămân la filialele județene, iar cealaltă jumătate va fi direcționată la centru), liderul PNL oferind și o justificare în acest sens: „nu putem să le spunem românilor că redresăm țara dacă nu dovedim că redresăm PNL”.

Un alt punct important regăsit pe agenda de lucru a lui Ilie Bolojan a fost acela că în anul 2027 va fi organizat un congres pentru a stabili dacă actuala conducere trebuie înlocuită înainte de alegerile care au loc un an mai târziu. Liderul PNL a ținut să menționeze că acest lucru este important în contextul în care poate apărea „o uzură puternică la guvernare”. Toate aceste schimbări au de fapt rolul „ca partidul nostru, dacă confirmă în guvernările naționale și locale, să aibă capacitatea să obțină un scor bun”. Altfel spus, partidul e important și primează, țara vine pe locul doi. Super! Având în vedere măsurile economice și fiscale pe care iar le-ați amânat să le prezentați, cu toate că avem în cele din urmă un guvern plin, cine o să vă mai voteze? Numa întreb…

 

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.