În perioada 15 – 18 august bugetarii vor beneficia de o nouă minivacanță. Ținând cont de faptul că data de 15 august era deja stabilită zi liberă prin lege, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, guvernanții au decis ca și vineri să fie considerată zi liberă în scopul de a se realiza o punte cu weekendul. Astfel, împreună cu zilele de sâmbătă și duminică, această categorie de salariați vor avea parte de patru zile libere. În acest context, reprezentanții Inspectoratelor Teritoriale de Muncă atrag atenția că angajatorii care nu vor respecta prevederile legii cu privire la zilele libere legale riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei. De asemenea, în situația în care nu se vor acorda zile libere, angajații trebuie să beneficieze de un spor la salariul de bază care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.