Un eventual guvern AUR-PSD, care nu ar fi o aliniere rară a planetelor, ci o tendință din ce în ce mai previzibilă a politicului și a societalului românesc, ar aduce foarte multe necazuri pentru relația specială a României cu Republica Moldova.
Un astfel de guvern, judecând după calitatea politicienilor care se află în fruntea acestor 2 partide, și a viziunii lor față de locul românilor din Republica Moldova în arhitectura bilaterală (ca să nu mai vorbim despre superioritatea cu care privesc unii spre statul Republica Moldova și disprețul pe care îl nutresc față de aderarea R. Moldova la UE ca stat aparte), nu s-ar ocupa cu altceva decât cu impunerea unui naționalism de grotă.
Menirea acestui naționalism ar fi de a condiționa niște angajamente puricești din partea României. Pentru că podurile, autostrăzile și restul proiectelor de interconectare care cu adevărat contează și apropie cele două state românești vor fi foarte rapid înlocuite cu vorbăraie goală.
Având în vedere procentele uriașe ale AUR-ului în sondaje, și poziționarea PSD-ului, un lift defect aflat în cădere liberă, nu ar trebui să încapă nicio îndoială în legătură cu cine ar fi vioara întâi la Palatul Victoriei.
Nu este exclus să-l vedem și să-l auzim pe Dan Dungaciu în postura de ministru de externe al României sabotând (dacă nu chiar retrăgând) sprijinul Bucureștiului pentru integrarea R. Moldova în UE, filosofând că “nu e voie” cu 2 state vorbitoare ale aceleiași limbi în UE și alte aberații patriotarde. Sau pe Mihail Neamțu, ministru al Culturii, alocând în draci bugete pentru tipărirea în tiraje babane a lucrărilor lui Păulescu, Nichifor Crainic, A. C. Cuza și ale altor legionaro-antisemito-fasciști, pe care le va exporta ulterior peste Prut, pentru “reeducarea” cetățenilor în spiritul românului / moldoveanului “pur, bun, ascultător și militant”. Dacă veți urmări declarațiile din ultimii 2 ani ale liderilor și formatorilor de opinie AUR-iști cu referire la relația României cu Republica Moldova și Ucraina, să nu vă mire că aceste boarfe vor fi singurele lucruri exportate de ei în “Basarabia”.
Conform auriștilor, orice nu rezultă într-un discurs sau asumare “pur-sânge” românească în Republica Moldova, intră automat în zona, ca să cităm un faimos domn, “necalitativului etnic”. În opinia paranoizilor, nimic nu este demn de încredere în Republica Moldova și trebuie privit cu suspiciune.
La PSD-iști mai este o chestiune cu totul interesantă. O chestiune de invidie față de Maia Sandu, politicianul român cel mai cunoscut și respectat pe plan european. Maia, care a ajuns unde a ajuns datorită competențelor sale și, evident, datorită creditului de încredere primit din partea cetățenilor R. Moldova. Aspecte care sunt cam o necunoscută în zona PSD.
O vreme, s-a speculat că Maia Sandu ar putea să se lanseze în politica românească după ce-și încheie treburile în stânga Prutului. Are cetățenia română, experiența potrivită și are tot dreptul. Totuși, să vedeți cu cât dispreț a fost comentată o astfel de idee, chiar dacă Maia a și refuzat-o de mii de ori, de presa de casă a PSD: “Cine, Maia? Ea n-ar ajunge niciodată în politica mare de la noi”. Am recurs la un eufeism, desigur, pentru că n-am vrea să reproducem chiar întocmai zoaiele aruncate. La o analiză mai atentă, îți dai seama că ținta nu e, de fapt, Maia, ci toți cetățenii R. Moldova. Ți se induce ideea de destin “basarabean” fatidic, un soi de metal care nu se oțelește niciodată “suficient”: “cum să fim noi conduși de cineva din R. Moldova? Chiar atât de jos să ajungem?”
Tot în segmentul de presă pomenit (cred că au împrumutat-o din retorica AUR), am mai întâlnit narațiunea că s-ar ține scai moldovenii de fotoliile de miniștri, premieri, ambasadori, diplomați etc., numai să nu facă unirea. M-am uitat un pic peste lista miniștrilor din noul Guvern moldovean, am analizat profilul lui Alexandru Munteanu, apoi am căutat să văd ce salarii au Prim-Ministrul și Miniștrii moldoveni și vă pot spune că acești poligloți, având în vedere CV-urile lor impresionante, ar presta mai degrabă un fel de voluntariat pentru Republica Moldova. Deci, nici vorbă că ar muri de foame dacă nu mai sunt miniștri, prim-miniștri, deputați etc. De ei nu m-aș îngrijora deloc, carierele lor nu încep și cu siguranță nu se termină după ce acest Guvern își va încheia mandatul. Mai tare m-aș îngrijora de multitudinile de sinecuri de la Palatul Victoria, deținute de tot felul de PSD-iști incompetenți și amantele lor, posturi și postulețe mult mai bine remunerate decât posturile de miniștri de la Chișinău.
Întrebarea, cine s-ar teme mai mult, cei de la București sau cei de la Chișinău, că vor pierde o funcție publică sau alta în cazul unei uniri, este extrem de discutabilă aici. Am mai ascultat recent cu câtă ură subtilă vorbeau unii ex-ambasadori PSD despre conducerea pro-UE de la Chișinău. Oriunde erau detașați, indivizii nu au vorbit niciodată limba acelui stat. Și nici nu-și dădeau osteneala să o învețe după numirea în funcție. Să dea ei lecții diplomaților moldoveni? Ei, care se comportau fix ca ambasadorii ruși din statele ex-sovietice care vorbeau doar rusa, ori în cazuri rarisime, engleza, dar niciodată limba statului în cauză.
În plus, dacă AUR urăște moldovenii și politicienii pro-europeni de la Chișinău, PSD doar îi disprețuiește. Așa că, cel puțin pe partea asta, par cuplul perfect pentru viitorul mariaj guvernamental. Dacă AUR-iștii și POT-iștii cer ca moldovenilor să li se retragă cetățenia română doar pentru opțiunile lor electorale și delict de opinie, PSD-iștii se limitează la a presta o atitudine generală de non-combat în caz de invazie rusească a Republicii Moldova. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, ne-a spus foarte clar că el și partidul său s-ar opune unei decizii cu privire la o intervenție militară de sprijin a Republicii Moldova în cazul unei agresiuni rusești. Dungaciu, într-un interviu acordat în vara lui 2025, întrebat fiind cum România poate ajuta R. Moldova în cazul unei invazii rusești a răspuns scurt: “prin rugăciune”. Exact așa!
Politicienii români, ca să-și mascheze lașitatea și necesitatea unui confort imperturbabil, invocă apartenența la NATO pentru a se opune din start unui sprijin militar consistent acordat R. Moldova în cazul unei agresiuni rusești. Dar și asta este o chichiță (ca să-l cităm pe domnul Traian Băsescu), bineînțeles, pentru că în 1991-1992, în timpul agresiunii rusești venite dinspre Transnistria, România nu era nici în NATO, nici în UE. Deci, nu avea “mâinile legate” de niciun angajament aliat și putea să intervină lejer, nu doar să vândă armament sau să ceară răscumpărări în “MIG-uri”. Vorbim tocmai de anii de independență și de renaștere națională, când procentul unioniștilor în R. Moldova era uriaș. În 1992, nou-creata Republica Moldova, fără niciun fel de sprijin militar extern consistent, a trebuit să țină piept, de una singură, armatei ruse, mercenarilor cazaci de pe Don și separatiștilor transnistreni, într-o disparitate de forțe incredibilă. Și a rezistat miraculos. Dar doar imaginați-vă cum ar fi fost văzută armata română, România, dacă s-ar fi alăturat bravilor combatanți moldoveni care rezistau la Nistru. Unirea ar fi fost pur și simplu inevitabilă, cu raioanele din stânga Nistrului demult eliberate și reintegrate.
Atunci, România a dat dovadă de lașitate. De ce, în opinia PSD-AUR, să nu facă dovada acesteia din nou? E și un reflex istoric aici. Amintirea anului 1940 este încă foarte vie în conștiința locuitorilor din Basarabia, indiferent câte justificări s-ar tot găsi dinspre istoricii din dreapta Prutului (ba Carol al II-lea era de vină, ba Consiliul de Coroană, ba conjunctura externă, ba Elena “Duduia” Lupescu, numai nu ei, numai nu România, ca stat, fundament, societate).
Faptul că România este membru NATO nu reprezintă un argument în calea abandonării cetățenilor dintre Prut și Nistru. Și Turcia este membră NATO, iar aventurile ei militare, în special din Siria/Orientul Mijlociu, sunt destul de cunoscute. În cazul R. Moldova nu am vorbi despre o aventură, ci despre o responsabilitate istorică, morală și națională a României. Dacă NATO aprobă manevrele turcești, chiar credeți că într-o situație de pericol rusesc se va opune unei misiuni de luare sub protecție a statului moldovean?
În fine, cred că este clar pentru toată lumea că PSD și AUR se pupă și pe partea asta a înțelegerii rolului României în arhitectura de securitate regională. Să facem rugăciuni, vorba lui Dungaciu, ca Ucraina să reziste, iar Rusia să nu poată ataca sau ajunge la granițele Republicii Moldova, sau să ne rugăm de două ori ca o astfel de nenorocire să nu aibă loc în timp ce la București ar guverna PSD cu AUR.
În context, deși în Republica Moldova există o susținere majoritară pentru aderarea la UE, ne putem întreba totuși care va fi soarta acelui procent ușor fragil de 35% de susținători ai unirii cu România din Moldova și Diaspora moldoveană în cazul unei coaliții AUR-PSD, mai ales că acest procent a fost deja serios zdruncinat de recentele decizii abuzive luate împotriva cetățenilor români din R. Moldova: anularea în masă, printr-o absurdă hotărâre retroactivă, a peste 100 de mii de cărți de identitate românești (re)dobândite legal cu ani în urmă.
Foarte mulți dintre păgubiți reprezintă chiar nucleul pan-românismului din Moldova, mereu prezenți la toate alegerile din România și contribuind, ca de fiecare dată, la salvarea direcției pro-europene a statului român și a statului moldovean; reducerea sprijinului pentru studenții moldoveni din România (interzicerea cumulării burselor etc.), care reprezintă grosul cultei și educatei diaspore moldovene din România. Cei mai afectați de această decizie rămân a fi moldovenii care studiază, muncesc sau s-au stabilit în România, fără însă a deține o locuință (majoritatea stau la chirie). Fără un domiciliu, nu poți obține cartea de identitate, iar fără cartea de identitate, chiar dacă îți plătești impozitele, ești lipsit sau limitat într-o serie de drepturi elementare precum accesul în sistemul de sănătate publică, în încheierea contractelor sau deschiderea conturilor bancare.
Ca să știm de unde bate crivățul: presa românească deja a dezvăluit că decizia absolut scandaloasă și declasatoare cu privire la lipsirea în masă a moldovenilor de buletine românești ar fi pe conștiința unor PSD-iști din MAI. În plus, o lovitură împotriva unioniștilor din Moldova a fost și lipsa de reacție a autorităților de la București față de campania anti-moldoveni de la ultimele alegeri din România. S-a ajuns la situația explozivă în care jumătate din electoratul activ al României, alegătorii suzeraniștilor, este ostil moldovenilor și R. Moldova, sub pretextul aberantei narațiuni a falsificării alegerilor în cadrul secțiilor din stânga Prutului, o gogomănie inventată de Simion și alții din AUR care nu a fost niciodată dovedită și în favoarea căreia nu a fost adusă nici cea mai mică probă. În loc să dezbată de ce am ajuns în această situație și ce strategii adoptăm ca să ieșim din ea, presa PSD a trecut totul sub preș. Să mai amintim că niciun incitator la ură, discriminare și violență împotriva moldovenilor NU a fost tras la răspundere până acum.
