POT vrea să-l lase fără funcții pe Bolojan

0

Potrivit unui comunicat din cursul zilei, Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunţat că demarează în forță procedura de revocare a lui Ilie Bolojan atât din funcţia de preşedinte al Senatului cât și din cea de preşedinte interimar al României. La baza acestei decizii se pare că se află mai multe motive, mai mult sau mai puțin grave. Ceea ce ne-a atras de fapt atenția sunt câteva acuzații care nu pot trece ușor cu vederea și care sunt adresate direct domnului Bolojan: „a devenit un pericol de securitate naţională”, „Bolojan îşi depăşeşte atribuţiile de interimar şi angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”, „ o abatere gravă de la această conduită de siguranţă naţională este şi refuzul lui Bolojan de a-l revoca pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, care a încercat atragerea României într-un conflict extern prin declaraţiile sale împotriva administraţiei Trump”.

Desigur că în actualul context politic pe care îl traversăm în aceste zile Anamaria Gavrilă – lidera POT a ținut să mai puncteze și faptul că „nici până la ora actuală Ilie Bolojan nu a explicat românilor decizia abuzivă şi nedemocratică de anulare a alegerilor şi a votului românilor din Turul 1”. Desigur că în comunicat sunt detaliate și alte motive pentru care membrii POT sunt de părere că Ilie Bolojan ar trebui să părăsească corabia cu atât mai mult acum când vremurile sunt atât de tulburi și furia cetățenilor dă în clocot. În acest context, Anamaria Gavrilă a afirmat că „luând în considerare toate aceste motive, POT iniţiază procedura de revocare din funcţie a lui Ilie Bolojan, pentru a elibera România de sub o ameninţare reală la adresa securităţii naţionale”. Și dacă ar pleca Ilie Bolojan acasă în acest moment oare ar fi mai stabilă situația României, am fi mai protejați sau mai echilibrați până la alegeri? Ne-ar vedea americanii cu ochi mai buni? Am părea mai credibili în fața lumii? Am fi mai liberi?

Legat de aceste întrebări și de acest demers declanșat pentru suspendarea lui Ilie Bolojan din funcțiile pe care le deține am vrut să aflăm punctul de vedere al POT Sălaj, președintele Lucian Gal declarându-ne în exclusivitate faptul că „ România traversează un moment critic. Oameni fără legitimitate democratică iau decizii majore peste capul cetățenilor, subminând suveranitatea națională și punând în pericol stabilitatea țării. Ilie Bolojan nu mai reprezintă interesul românilor, ci al unui sistem care își apără privilegiile cu orice preț. Prin anularea votului din Turul 1, prin blocarea suspendării lui Klaus Iohannis și prin obediența față de structuri străine interesului național, Bolojan și-a trădat mandatul. România nu este a lor, ci a românilor! Deciziile privind apărarea și politica externă nu pot fi luate fără mandat popular, fără consultarea celor care muncesc, trăiesc și își cresc copiii în această țară. Partidul Oamenilor Tineri nu va asista pasiv la acest abuz. Inițiem revocarea lui Ilie Bolojan pentru a reda România românilor. Este timpul ca această țară să fie condusă de oameni responsabili, care slujesc poporul, nu interese obscure.

 

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.