Zalău, fruntaș în Festivalul Cârpelilor 2021

0
396
Zalăul sub asediu

Putem spune despre Zalău că este un orășel cochet. Dacă vii de la Cluj și reușești să supraviețuiești coborârii pe strada Corneliu Coposu, această Golgotă intestină a orașului, aflată în refacere mai ales în privința trotuarelor, priveliștea nu este deloc demnă de o carte de vizită. De sus, de la intrarea în oraș, până la  grupul statuar Wesselényi, ești expus unui șantier golănesc, creație a unui grup de politicieni și antreprenori nepricepuți cu ștaif (de) Citadin.

Artera de intrare în Zalău care ajunge la Wesselényi din centrul Zalăului, proaspăt „reabilitat”, reprezintă tot expresia unei lucrări de mântuială, ca făcută de niște faianțari amatori în bucătăria unui prieten strâmtorat. Deși lucrarea a băgat în contul unei firme de casă a UDMR, din Crasna, 100.000 de euro.

De aproape o lună s-a reluat munca sisifică de pe chinuita arteră Corneliu Coposu, cu aceleași întreruperi de zile întregi, cu aceeași oameni care-și dau cu stângu-n dreptul și sparg până sub temelia caselor vechile trotuare. Ei bine, reabilitarea acestui drum reprezentativ pentru Zalău stagnează de la finele campaniei electorale din septembrie, în ciuda unei ierni în care aproape a nins și a unei toamne în care a plouat când și-a adus aminte Meseșul să-și mai scuture umerii de nori. La tot pasul, în brâurile structurilor de rezistență a clădirilor se observă rănile provocate de cupele utilajelor prost manevrate.

Teribilismul modei cu trotuarele bicolore, cu partea exterioară destinată bicicliștilor sau trotinetiștilor de rit nou, duce la situații de-a dreptul stupide în dreptul clădirilor ieșite din alinament, în care „pista” reprezintă 90% din trotuarul sugrumat. Cineva din Primăria Zalău, cu complicitatea polițiștilor, avizează aceste lucrări și o face prost, cu nerespectarea legislației rutiere, care prevede că vehiculul merge pe stradă și pietonul pe trotuar. Boală generalizată, de altfel, în toate localitățile Țării.

Aceeași soartă o au și celelalte artere din oraș, cu lucrări care par proaspăt începute în tot locul, într-un stil hei-rupist și lipsit de orizontul finalizării. Cu multe treceri de pietoni lipsite de marcaje (de grija bicicliștilor care le străbat călare, probabil), cu o semaforizare în care pedeștrilor li se acordă sub un minut să traverseze, de parcă ne aflăm în orașul alergătorilor de cursă lungă și cu un serviciu al poliției de circulație care lipsește cu desăvârșire, municipiul arată ca și cum ar fi fost victima unor bombardamente furibunde și acum s-ar afla în miezul reconstrucției din temelii, pe repede înainte.

Doar că din locurile în care ar trebui să forfotească de oameni și utilaje lipsesc muncitorii. Utilajele, în schimb, precum și schelele de pe anumite clădiri aflate și ele în diverse faze de refacere, se pot vedea lăsate de izbeliște în locurile intervențiilor, uneori cu zilele. Nu și muncitorii, ceea ce ne duce cu gândul la o acțiune concentrată a drumarilor.

Operațiunea, aplicată preponderent în relațiile cu administrațiile locale, este bine cunoscută în lumea șantieriștilor și se numește praf în ochi sau de ochii soacrei. Se amplasează schele sau elemente de semnalizare a șantierului în lucru, se aduc utilaje, locul zumzăie vreme de trei zile, de regulă, de luni până vineri, apoi echipele de lucru dispar și merg acolo unde clientul verifică temeinic desfășurarea activității, atât prin prisma  calității lucrărilor, cât și prin cea a termenelor de execuție.

Și revenim de unde am plecat, la monumentul Wesselényi. Lucrare care trebuia să dureze 6 luni și s-a întins de pe 19 septembrie 2019 până la 14 ianuarie 2021. Pe soclu, piesele de travertin sunt cârpite, din loc în loc, cu cioburi din jurul cărora a început să cadă adezivul. Împrejurul grupului statuar a fost turnat un patrulater de covor asfaltic, denivelat, iar dincolo de limitele acestuia există, încă, gropi de pe vremea șantierului. Este bine pentru turist, îl obișnuim din capul locului cu atmosfera locală.

Suntem în Transilvania lui 2021, dar parcă am fi la mijlocul secolului  XIX, înainte de abolirea iobăgiei, pe moșia administrată local de unii care vor să ne amintească mereu că le suntem șerbi, unelte vorbitoare ce-și  duc viața pe marginea gropilor. Dar nu mor caii când vor câinii și, dacă ajungem vreodată în genunchi, este doar pentru că ne împiedicăm de rezultatele muncii lor. De cârpeală.

- Comentarii de la utilizatorii de Facebook -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.