Cererea de autonomie a Ținutului Secuiesc revine în atenția scenei politice de la București, după ce doi deputați maghiari au anunțat că vor depune pentru a șasea oară în Parlament proiectul de statut al regiunii. Inițiativa poartă semnătura lui Zoltán Zakariás și József Kulcsár-Terza, aleși ai comunității maghiare, însă, paradoxal, nu este asumată oficial de UDMR, formațiunea din care cei doi provin și care rămâne principalul vector politic al maghiarilor din România.
Demersul este susținut de Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) și de Consiliul Național Secuiesc (CNS), entități care promovează de ani buni ideea autonomiei pentru zona cu majoritate maghiară din estul Transilvaniei. Potrivit lui László Tőkés, președintele CNMT, perseverența în readucerea proiectului în fața Legislativului este esențială pentru „dăinuirea” comunității maghiare și pentru menținerea dezbaterii în registrul legal și instituțional.
În același timp, UDMR se distanțează de această nouă tentativă, invocând argumente pragmatice. Conform poziției transmise prin Tőkés, Uniunea consideră că redepunerea proiectului ar avea sens doar în condițiile unei „disponibilități” din partea partidelor românești de a discuta efectiv adoptarea unui asemenea statut, perspectivă pe care liderii maghiari o consideră, în prezent, improbabilă. Fără sprijin politic majoritar, proiectele de acest tip au fost, în mod repetat, respinse în Parlament, inclusiv inițiative similare depuse în anii trecuți.
Actualul demers vine pe fondul unei mobilizări crescute din partea Alianței Maghiare din Transilvania (AMT), formațiune radicală pro-autonomie, care a decis încă din 2025 să revină cu proiectul în Legislativ după ciclul electoral din 2024. Liderii AMT au argumentat că, în contextul discuțiilor despre o posibilă reorganizare administrativ-teritorială și al presiunilor bugetare, există riscul ca o reformă grăbită să afecteze reprezentarea și coeziunea comunității maghiare, dacă nu sunt puse explicit pe masă cererile de autodeterminare.
Dincolo de contextul politic imediat, proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc are un istoric lung și controversat. În forma sa anterioară, inițiativa prevedea o regiune autonomă care să cuprindă județele Covasna și Harghita, precum și o parte din județul Mureș, organizată pe vechile „scaune secuiești”, cu parlament și executiv propriu, iar limba maghiară ar urma să aibă statut oficial alături de română în instituțiile locale. Criticii din rândul partidelor românești au acuzat în repetate rânduri că un asemenea aranjament ar crea, de facto, „un stat în stat”, contrar modelului constituțional actual al României, care definește statul ca fiind național, unitar și indivizibil.
Pe plan european, încercările de a internaționaliza tema autonomiei Ținutului Secuiesc s-au lovit de rezervele instituțiilor UE. Comisia Europeană a respins inițiative de acest tip, subliniind că organizarea internă a statelor membre ține în primul rând de ordinea lor constituțională și că astfel de chestiuni trebuie soluționate la nivel național, prin dialog democratic și respectarea statului de drept. În același registru, observatorii arată că spațiul de manevră pentru schimbări fundamentale de acest fel este extrem de redus, în absența unui consens politic larg în România.
Revenirea pentru a șasea oară a proiectului în Parlament reîncălzește însă un dosar sensibil, în care se intersectează teme identitare, istorice și de politică regională. Susținătorii autonomiei văd în statut o garanție pentru protejarea identității și pentru o mai bună gestionare a resurselor la nivel local, în timp ce adversarii se tem de precedente periculoase și de adâncirea faliilor dintre majoritatea română și minoritatea maghiară. În lipsa unei schimbări de atitudine la nivelul partidelor mari, noul episod al acestei dispute pare condamnat să urmeze scenariul cunoscut: o dezbatere tensionată în spațiul public, urmată, cel mai probabil, de o nouă respingere în procedurile parlamentare.
