vineri, 18 septembrie 2026
Acasă Recente Accident cumplit! O fetiță de 2 ani a căzut în ceaunul în...

Accident cumplit! O fetiță de 2 ani a căzut în ceaunul în care familia fierbea gem

0
29

O fetiță de 2 ani din județul Timiș a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut într-un cazan cu lichid fierbinte folosit de familie la prepararea gemului, în curtea unei case din localitatea Petroasa Mare, comuna Victor Vlad Delamarina. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, incidentul a fost semnalat pe 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, prin apel la 112. Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au confirmat cele sesizate.

Copila a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Municipal din Lugoj. Surse locale susțin că micuța prezenta arsuri grave, pe o suprafață extinsă a corpului, iar medicii au decis transferul către o unitate medicală specializată din București.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.