ANAF vânează încasările „la negru” din închirieri turistice

0

Ministrul Finanțelor a declarat recent că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a obținut date precise despre circa 23.000 de persoane care au încasat bani din închirierea proprietăților în scop turistic și care au uitat să declare acești bani. Desigur că numărul acestora poate fi mult mai mare dacă luăm în calcul și alte modalități de promovare a anunțurilor cu pricina și recomandările directe făcute prin prieteni, rude etc. Acum Fiscul a început să-i vâneze pe cei care au obținut aceste venituri nedeclarate, cei identificați urmând să primească notificări de conformare. Se anunță de asemenea demararea de controale prin inspectorii Antifraudă, în primă fază vizate fiind cazurile în care prejudiciul statului din neîncasarea taxelor este mai ridicat. Tánczos Barna justifică aceste acțiuni astfel: a început analiza vânzărilor de servicii turistice prin Booking și prin Airbnb, acolo fiind identificate între 22.000 și 23.000 de persoane fizice care au realizat venituri mai mici sau mai mari, printre care și câteva sute de persoane care au realizat venituri de peste 100.000 de lei.

Rămâne de văzut dacă această vânătoare se va extinde și la alte servicii prestate la domiciliu și nu numai din care românii deștepți se îmbogățesc zi de zi în timp ce românii corecți plătesc taxe și impozit la stat fără număr: coafură, manichiură, pedichiură, realizare de diverse produse de patiserie, prăjituri și mâncăruri care mai de care mai „à la mama acasă”, etc. Cine verifică siguranța acestor produse și servicii sau dacă acestea se realizează în condiții igienice și după normele stricte impuse de DSP-uri și alte instituții ale statului cu rol de control? Dacă s-ar dori, cel puțin la noi în județ pot fi găsiți foarte ușor acești cetățeni doar urmărind fugitiv grupurile de anunțuri de pe importantele rețele de socializare. În fiecare zi se pot identifica zeci de cazuri care ocolesc legea și persoane care vând una alta, cu atât mai mult acum că ne apropiem de Sărbătorile Pascale. Pe ei îi vede cineva?

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.