“Fără niciun fel de referendum, nu ne interesează dacă actul va fi sau nu recunoscut”
Nu cred că mai e nevoie de adăugat prea multe aici. Moldovenii, vorba unui clasic, în mod sigur nu ar da „vrabia din mână pe cioara de pe gard”. De ce ar renunța cetățenii R. Moldova la R. Moldova, stat independent, recunoscut internațional, stat candidat la aderarea la UE, pentru o himeră care să satisfacă doar niște pofte naționaliste de moment ale unora ? Unirea nu este despre euforie. E despre ce se va întâmpla după momentul festiv și care va fi soarta Chișinăului după ce își va pierde statutul de capitală. Ceea ce s-a întâmplat cu Iașiul după unirea de la 1859 trebuie să ne dea măcar de gândit, nu neapărat să ne dea motive de panică. De ce să renunți la independență fără ca măcar să ai siguranța că o eventuală unire ar fi recunoscută de toți actorii geopolitici importanți și Uniunea Europeană. Fără garanția nu numai a unei recunoașteri internaționale, ci și a susținerii, inclusiv din partea unor actori neagreabili, orice astfel de discuție este periculoasă, iar o astfel de unire de tip Crimeea-2014 riscă să transforme Republica Moldova și pe cetățenii săi într-o anexă sau o monedă de schimb la îndemâna oricui.
„O unire i-ar transforma pe politicienii moldoveni, dar și pe o bună parte din funcționarii de acolo în șomeri”
Este un alt șablon care inspiră doar agresivitate și discriminare. Și nu este vorba aici doar despre proasta calitate a unei bune părți a politicienilor din stânga Prutului, pe care o știm foarte bine. Aș paria multe parale că în dreapta Prutului calitatea politicului nu e nici pe departe mai bună, dimpotrivă, comparându-i pe ultimii demnitari de rang înalt care s-au succedat la București și Chișinău, aș merge mai degrabă pe mâna ultimilor. Ne place sau nu, Maia Sandu este cel mai cunoscut și respectat politician român în Europa în acest moment. În plus, e de notorietate că în aparatul de stat de la București sunt infinit mai mulți sinecuriști incompetenți (gândiți-vă doar la amantele PSD-ului) decât la Chișinău. Iar în ceea ce privește risipa banului public – multe dintre funcțiile respective sunt mai bine salarizate chiar decât Președintele, Prim-Ministrul și miniștrii din Republica Moldova. Încă odată, mesajul nu este adresat doar clasei politice moldovenești, căci aparatul de stat al R. Moldova nu face, ca bugete, mai mult decât administrația publică locală din Cluj-Napoca spre exemplu (exceptând funcțiile de ambasadori, Președinte de țară și miniștri), uitați-vă doar la PIB-ului Moldovei și al Clujului. Mesajul vine să intimideze cetățenii moldoveni, transmițându-le că “dacă la sat ați fost fruntași, nu înseamnă că și la oraș veți fi același lucru”. Din păcate, această retorică alimentează și niște resentimente, inclusiv le amintește românilor din R. Moldova de felul în care generalul-dictator-criminal în masă Ion Antonescu a condus Basarabia în anii celui De-al Doilea Război Mondial, exploatând la greu potențialul de grânar al provinciei pentru a face față campaniilor militare expansioniste mult dincolo de granițele românimii: “noi vom lucra cu capul, iar voi, basarabenii, cu mâinile”, ca și cum cei din stânga Prutului nu ar fi capabili să contribuie la valorificarea patrimoniului cultural și științific românesc, ori că munca manuală de orice fel, fie ea agricolă, industrială și inginerească ar fi cumva stânjenitoare. Să ne uităm un pic la diaspora moldovenească de la București, o diasporă mică, dar foarte implicată în creșterea României și a imaginii sale în lume, și din punctul meu de vedere, cea mai deșteaptă și cultă diasporă pe care o are Republica Moldova. Avem exemple frumoase de artiști, cântăreți, jurnaliști, medici, avocați, actori, scriitori, antreprenori, ingineri ș.a.m.d, de o notorietate neîndoioasă, și care duc România departe în Europa. De ce să nu vii în față cu acești mari moldoveni realizați la București ? Chiar mulți dintre cei de la București care își zic “unioniști” și “promotori ai unionismului”, se întâmplă să se abată de la adevăratul sens al termenilor, promovând bau-bauri precum cele despre șomeri cu care ar veni o astfel de unire, adică chiar anti-unionisme.
“După unire, vom lichida toate așa-zisele autonomii, vom elimina limba rusă și toți vor fi obligați să învețe limba română”
Tocmai astfel de discursuri îi țin la distanțe planetare pe minoritarii din Republica Moldova de România, și îi fac să privească la o eventuală unire ca la o condiție care ar anula armonia interetnică existentă în Moldova, și ar perturba mai multe modusuri-vivendi sociale. Istoria electorală a Republicii Moldova a arătat că până și grupul etnic românesc majoritar al țării, moldovenii, privea cu scepticism spre astfel de mesaje, și le întorcea spatele mai tuturor partidelor cu astfel de discursuri pan-românești, teoretic favorabile identitar chiar lor, moldovenilor. Deci, zid de apărare a armoniei interetnice existente în Moldova formează nu numai minoritarii, ci îl pot forma, iată, și moldovenii. Apropo de minoritățile rusofone – în general vorbind este un pericol exagerat. În Republica Moldova, minoritatea rusă, conform recensământului din 2014 (rezultatele recensământului din 2024 n-ar trebui să prezinte diferențe câtuși de puțin mai mari) numără aproape 112.000 de persoane, o cifră de-a dreptul puricească dacă ai raporta-o la populația totală a României. Nici rușii, nici ucrainenii, nici găgăuzii (ultimii beneficiază doar de autonomie teritorială locală) nu au căutat să se legitimeze în politica mare prin crearea de formațiuni politice pe criterii etnice (precum a făcut-o UDMR-ul în România, care are în spate totuși o comunitate de circa…. 1,1 milioane de maghiari). Și acum, să ne gândim pentru o clipă cât de infime numeric vor fi aceste grupe etnice (ucrainenii– doar 181.035, găgăuzii– doar 126.010, rușii– doar 111.726!, bulgarii – doar 51.867, rromii– doar 9.323) comparate cu minoritățile etnice din România! De fapt, nici rușii, nici ucrainenii, nici găgăuzii nu sunt și nu vor fi suficient de numeroși pentru a putea căpăta o reprezentare în politica mare a României, fie și mergând împreună (iar asta este IMPOSIBIL, altfel, aceștia ar fi renunțat demult și cu totul la propria etnie și s-ar fi declarat nici măcar vorbitori de limbă rusă, ci direct “ruși” la recensământ!).
“Facem unirea pentru că și cei din Moldova sunt români. Românismul este motorul unirii”
Majoritata moldovenilor simpatizează România nu pentru că acolo se vorbește într-o limbă română “mai pură”, “dă București” sau “corectă”, sau pentru că între România și Republica Moldova există o singură cultură. Moldovenii îndrăgesc România în primul rând pentru că este un stat european în plină dezvoltare și ascensiune economică care le-ar putea asigura o umbrelă de securitate. Dacă România astăzi nu ar fi în UE (și NATO), și nu ar avea toate investițiile cu care a fost injectată din 2007 până acum, în Republica Moldova unirea ar fi și mai puțin populară decât este acum (ca chișinăuian care interacționează zilnic cu o grămadă de conaționali vă spun, ne situăm undeva pe la 30-32% pe interiorul Moldovei, iar asta în cel mai optimist mod de a vedea lucrurile. Ceea ce înseamnă că ar trebui să se mai lucreze intens încă vreo 3-5 ani, asta dacă până atunci Moldova nu aderă la UE). Un alt adevăr inconfortabil pe care unii dintre unioniștii de la București se tem să îl pronunțe e că dacă Republica Moldova aderă de sine stătător, cum ar fi firesc, la UE, ideea unirii cu România pică, nu va mai fi pe ordinea zilei, nu ar mai avea cum să fie. Aderarea Moldovei la UE se traduce prin dispariția “forței de atracție”. Unirea nu va mai fi decât o opțiune de securitate, de avarie, cum e și acum, doar că mult mai puțin atractivă economic decât astăzi.
“Avem destui alogeni în România, gen’ maghiarii din Transilvania. Nu ne dorim să fim invadați și de ucraineni sau rusofoni. Imediat înainte sau după unire vom discuta cu Ucraina și Rusia despre posibilitatea unor schimburi sau transferuri de populație”
Astfel de discursuri rasiale și xenofobe întâlnite în unele medii naționaliste par să amintească de activitatea temutului Subsecretariat de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului, creat la ordinul lui Ion Antonescu, și care avea misiunea, printre altele, să legalizeze și să ridice la rang de politică de stat jaful la drumul mare asupra evreilor din România. În 1943, același Subsecretariat planifica să deporteze forțat fie pe toți ucrainenii din Bucovina (era vizată mai ales Bucovina de Nord, locuită de câteva sute de mii de ucraineni), fie o bună parte dintre ei, pentru a-i transforma din majoritari în minoritari (ucrainenii, ziși și ruteni, erau și au rămas majoritari în Bucovina de Nord/Nordul Bucovinei – actualmente parte a Ucrainei). Aceste planuri antonesciene erau în acord atât cu politica rasială nazistă anti-slavă, cât și cu mai vechiul obiectiv al autorităților românești interbelice de a coloniza cu cât mai mulți români partea de nord a Bucovinei, sau măcar pentru a-i româniza pe o bună parte dintre ucrainenii nord-bucovineni. Planul lui Antonescu a fost însă dat peste cap de deznodămintele de pe front, defavorabile lui Hitler și armatei române, și nu a mai fost pus în practică niciodată. Astăzi, unele voci unioniste (nu toate) încearcă să readucă în atenția cetățenilor României și R. Moldova astfel de practici genocidare, ca și cum România nu ar fi astăzi un model de respectare a drepturilor speciale, inclusiv politice, pentru minoritățile etnice, ca și cum România nu s-ar putea descurca cu cei câțiva găgăuzi din sud sau cu ucrainenii din nordul Moldovei la fel cum o face deja cu secuii, germanii sau maghiarii din Ardeal, dar în primul rând, ca și cum nu ar exista dreptul internațional, iar România și Moldova nu ar fi state de drept, cu valori europene. Un discurs etnocentrist nu încurajează unionismul, este chiar opusul unionismului. Iar dacă unii încearcă să transforme unionismul în extremism și (neo)legionarism, cred că cetățenii moldoveni îl vor respinge din fașă. Așa cum au respins AUR-ul și toată mișcarea lor zis suveranistă.
“Primii ani după unire vor fi complicați. Dar “basarabenii” au dovedit un spirit antreprenorial formidabil, vor ști să treacă peste dificultățile primilor ani de tranziție”
O serie de observatori întrevăd lucid mai multe probleme economice cu care s-ar confrunta “fosta Republică Moldova” imediat după o eventuală unire. Este bine că măcar se recunoaște acest lucru. Ce nu e de bine e să le sugerezi moldovenilor să-și strângă și așa modestele băieri ale pungilor ca să plătească eventuale costuri ale unirii, și că Bucureștiul nu va mai avea nicio treabă cu ei după unire. Cum adică “basarabenii au dovedit un spirit antreprenorial formidabil: uitați-vă cum au explodat turismul și industria vitivinicolă. Vor ști să treacă peste dificultățile primilor ani de tranziție” ? Printr-o eventuală unire, cetățenii R. Moldova nu urmăresc să fie mai săraci decât sunt acum, ci să-și ridice standardele de viață și să își securizeze pacea. Repet, nicidecum să se transforme într-un Vaslui mai mare sau să redevină Basarabia interbelică, acea provincie de fundul curții cu cele mai scăzute standarde ale vieții și educației din toată România reîntregită și ocol pentru corupții din vechiul Regat. Și nici în alte epoci falite nu sunt dornici să se reîntoarcă moldovenii.
“Nu avem nevoie de teritoriile din stânga Nistrului, vom face schimb de teritorii cu Ucraina”
Conform unora, teritoriile R. Moldova din stânga Nistrului și cetățenii de acolo pentru care moldovenii au vărsat sânge în 1992 nici nu ar trebui să fie parte a Republicii Moldova, darămite să facă parte din România după unire. Le înțelegem reticențele, mai ales că singurul contact fizic al României cu Transnistria a fost în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, când Antonescu transformă regiunea, pe atunci mai extinsă teritorial, în așa-zisul Guvernământ al Transnistriei. Mareșalul criminal își dorea să facă din Transnistria principala metereză răsăriteană a românismului, dar a transformat-o într-o veritabilă groapă a morții pentru sute și sute de mii de civili evrei nevinovați. Revenind însă la așa-zisa tocmeală cu teritoriile. În primul rând, România și R. Moldova recunosc granițele internaționale ale Ucrainei, iar Ucraina recunoaște granițele internaționale ale României și R. Moldova. În al doilea rând, această idee, să îi spunem năstrușnică, nu figurează nicăieri în spațiul public din Ucraina, fiind născocită de către “patrioții” și “politrucii” noștri locali. Conform lor, Kyivul ar ardea de nerăbdare să pună mână pe o enclavă grav rusificată, și să dea Cernăuțiul cu splendida lui arhitectură vieneză la schimb cu Tiraspolul lui Lenin și Suvorov. Cernățiul, atenție, fiind locuit majoritar de ucraineni, și fiind unul dintre centrele universitare principale ale Ucrainei. Halal schimb, le-ar spune ucrainenii, dacă i-ar auzi, un schimb de nivelul zarafilor de la Piața Centrală din Chișinău sau din talciocul de la București.
“Nu prea ne interesează Republica Moldova, care este doar o piesă în calea formării României Mari”
Iată că printre promotorii unionismului există, din păcate, și curente revizioniste, inclusiv politice, care consideră că Republica Moldova ar trebui să fie doar o piesă din puzzle-ul României interbelice. Aceste curente nu sunt pro-ruse, dar țin în secret pumnii criminalilor ruși și speră ca aceștia să ajungă până la Odessa și astfel, să forțeze Chișinăul și cetățenii moldoveni să urgenteze, într-un fel sau altul, unirea cu România. Ei mai au și un obicei patologic – să nu îi considere pe cetățenii români ceea ce sunt și se identifică – români-moldoveni (români/moldoveni), preferând eticheta artificială de “basarabeni”. Chiar și Republica Moldova nu este văzută ca un stat, ci e numită Basarabia, vrând să-i accentueze caracterul de fostă simplă provincie de la periferie. Mare atenție și la alt detaliu – pentru acești indivizi este mai important să se învecineze la est cu Rusia, dar să aibă Republica Moldova în componența României, decât să aibă la granița de est o Republică Moldova în UE și Ucraina. Scopul scuză mijloacele, ne vor spune ei. Ei își imaginează că Bucureștiul, în mod ideal cu AUR și Georgescu la butoane, va negocia cu Moscova pentru ca Bucovina de Nord, Hotinul și Bugeacul, regiuni cu majorități tradițional ucrainene (mai ales prima) și minorități românești, să revină în cadrul României. Ceea ce este o absurditate monumentală, nimeni din zonele ucrainene, nici măcar etnicii români minoritari, nu-și mai doresc să facă parte din România sau din ceea ce este astăzi R. Moldova, și nici cu atât mai mult din Federația Rusă. Oamenii de acolo au votat în proporții covârșitoare pentru independența Ucrainei, și pentru a fi parte a Ucrainei, cu toate că Iliescu și Bârlădeanu le-a nerecunoscut acest drept în 1991. Orice tentativă de a fi invadați și rupți din trupul Ucrainei va întâmpina o rezistență locală acerbă, similară cu cea din Donbas și Sumî. Exagerare? Iată ce spunea Comandantul Șef al Forțelor Armate ale Ucrainei – Oleksandr Sîrskii, la o întâlnire cu militarii din Brigada 82 Nord-bucovineană separată de asalt aeropurtată cu sediul la Cernăuți, care fac foc și pârjol din trupele ruse de pe front: “Voi, Brigada 82 nord-bucovineană, sunteți elita împotriva căreia inamicul își scrâșnește dinții!”. Brigada cernăuțeană este considerată cea mai puternică unitate de elită a Ucrainei, după celebra brigadă Azov.
“După unire, se impune o campanie intensă de desovietizare în zonă”
Foarte bine. Perfect de acord. Însă mesajul are ceva aere de superioritate pentru că omite moștenirea comunistă din România, ca și când nici nu ar exista. Sau, poate, comunismul românesc a fost mai bun decât cel sovietic ? În niciun caz. Tot de-o zeamă. Plus alte tentații totalitarist-extremist-antisemite din societatea română. Chiar dacă, spre exemplu, nici în România nu a avut loc o lustrație serioasă, terapia este imperioasă și acolo și aici. Dar nu doar asta. Se impune decomunizarea și delegionarizarea României deopotrivă, așa ca să intrăm pe curat, cum se spune.
“Statalitatea Republicii Moldova este dovadă de anti-românism, tocmai din acest punct de vedere unirea trebuie înfăptuită”
Nimic mai fals și halucinant. Republica Moldova este al doilea stat românesc care conține aceleași caracteristici statal-identitare pe care le are și România. Statalitatea Republicii Moldova nu poate fi o dovadă de anti-românism, ci de pro-românism. Vorbim totuși despre Republica Moldova, nu despre RSS Moldovenească sau Basarabia țaristă. Cei care au făurit acest stat, mulți dintre ei erau unioniști convinși sau simpatizanți ai României. Declarația de Independență a Republicii Moldova este ea însăși un fel de declarație de dragoste față de trecutul românesc al acestui spațiu. Să nu uităm nici că cei care au contribuit la elaborarea Declarației de Independență față de URSS au fost câțiva diplomați din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la București în frunte cu Aurel Preda. Primul stat din lume care a recunoscut independența și mult hulita statalitate a Moldovei a fost România, dându-i astfel aripi și posibilitatea de a se afirma în lume. Să reținem acest lucru – Republica Moldova a fost posibilă datorită României. Existența Moldovei a fost voința inclusivă, dar nu exclusivă, a României! Da, aderarea R. Moldova la UE cel mai probabil că va pune capacul, dar nu definitiv, peste unire, și va întări statalitatea țării. Dar această statalitate nu ar fi fost niciodată posibilă fără implicarea și recunoașterea din partea factorilor decizionali de la București. În plus, nu ar trebui exclusă o unire post-aderare, în interiorul UE, după ce R. Moldova își va fi ridicat standardele de viață la nivelul celor din zonele dezvoltate ale României. Așa că, narațiunea despre statalitatea Moldovei ca despre o presupusă dovadă de anti-românism nu se va impune niciodată în R. Moldova ca argument în favoarea unirii. Moldova este un organ viu, care trăiește prin și datorită oamenilor care o locuiesc. Să o urăști, înseamnă să îi urăști pe toți locuitorii săi. Aviz lui George Simion.
“Chiar dacă nu avem majoritate pro-unire pe interiorul R. Moldova, diaspora lor e pro-unionistă și va înclina balanța”
Este o senzație amăgitoare să crezi că diaspora moldovenească este pro-unire. Moldovenii din diaspora occidentală au votat întotdeauna partidele și liderii care au promis aderarea R. Moldova la UE ca stat suveran, nu cele și pe cei care au promis asta prin unirea cu România. Diaspora moldovenească este profund diferită de cea a României, iar asta se vede nu numai în felul în care votează lumea la alegerile din Moldova și România, ci și la faptul că organizațiile diasporene ale moldovenilor și românilor au fost mereu separate. Magazine separate, cercuri educative separate, asociații separate, restaurante separate etc. La mitingurile sau adunările moldovenilor pro-europeni din Diaspora vezi doar drapele ale R. Moldova și UE, și în cazuri rarisime și câte un drapel al României. Este o lume complet diferită de ce își închipuie unii sau alții pe la București sau Chișinău, că ne place sau nu. În plus, pe lângă faptul că trăiesc în lumi paralele, moldovenii și românii din diaspora se află de multe ori în mijlocul unor conflicte, iar asta chiar dacă primii au în general o reputație exemplară în presa din vest. În aceste condiții, a te baza pe moldovenii diasporeni ca pe un înclinator în favoarea unirii este cel puțin riscant. Singura diasporă moldovenească cu care ai avea certitudinea că ar vota în favoarea unirii ar fi cea din România – aproximativ 250.000 de oameni. Totuși, nu trebuie scăpați din vizor moldovenii din Rusia, aproximativ 200.000, care ar putea da un vot decisiv. Decisiv anti-unire. În plus, Maia Sandu și PAS au fost votați de cei din Diaspora pentru promisiunea de a duce Moldova în UE. Pentru asta au fost votați. Promovându-se de pe o platformă unionistă, nici Maia și nici PAS nu ar fi luat niciodată puterea la Chișinău.
“Unirea înseamnă că orice moldovean “neascultător” va fi taxat dur (inclusiv cei care nu-și doresc aderarea la UE prin unire, ci ca stat moldovean)”
O altă narațiune contraproductivă și pretins unionistă este cea care face apel la un tratament de tip “Biciul lui Dumnezeu” față de moldoveni. Această narațiune cere ca moldovenii “neascultători” să fie expulzați din România, lipsiți de cetățenia română (în caz de unire, ar rămâne efectiv apatrizi – cam ce fel de unionism inspiră astfel de narațiuni tipic rusești?), interziși în România (iarăși, care va fi soarta acestor oameni după o eventuală unire?) etc. În opinia lor, comportament “neascultător” presupune criticarea de către moldoveni a unor aspecte sau mersul lucrurilor din România, fie ea și critică cât se poate de sănătoasă și constructivă. “Delictul de opinie” trebuie curmat dur, și doar într-un singur sens, avertizează aceștia. Asta înseamnă că doar cei din România au dreptul să aibă opinii critice față de Moldova și moldoveni, nu și invers, invers este delicvent, consideră indivizii. Ei bine, astfel de abordări nu doar că îi îndepărtează pe moldoveni de unionism, făcându-i să se simtă tratați ca români de mâna a doua ( sau cum se mai spune în Republica Moldova – “de sortu’ doi”). În ultimul timp, la categoria așa-zișilor “moldoveni neascultători” au fost băgați și jurnaliștii pro-europeni de la Chișinău, oameni foarte respectați în societatea moldovenească, care au dus tot greul luptei mediatice împotriva războiului hibrid al Federației Ruse, doar pentru simplul fapt că își doresc ca Moldova să adere la UE de sine stătător. De fapt, jurnaliștii moldoveni pro-europeni nu fac altceva decât să respecte voința majorității cetățenilor moldoveni. Atât! Iar pentru acest fapt, unii pretinși unioniști de la București, pripășiți la căldurică și beneficiind de luxul protecției UE și NATO, cică le cer socoteală jurnaliștilor pro-europeni de la Chișinău pentru că aceștia, vezi Doamne, nu ar apăsa suficient o presupusă “pedală a unionismului”. Acești indivizi nu au făcut nicio zi din viața lor unionism pe teren în R. Moldova, nu au luat niciodată pulsul satelor și orașelor moldovenești, dar înaintează pretenții nesimțite față de niște oameni foarte-foarte greu încercați de presiunile, războiul hibrid și provocările de tot felul ale Rusiei. Este pur și simplu strigător la cer.
Nota bene
Au trecut două săptămâni de la declarația pro-unionistă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, iar discuția despre “dezideratul” unirii, în loc să fie dezbătută și analizată, așa cum ar fi firesc să se întâmple, prin optica valorilor europene, liberale și democratice (afară fiind anul 2026, în niciun caz 1918), de persoane care împărtășesc aceste valori, a încăput mai mult pe mâna unor indivizi dubioși și țâfnoși care nu fac altceva decât să arunce cu flegme în cetățenii moldoveni și autoritățile pro-europene de la Chișinău. Școală veche. Despre unii poți să spui că fac copy-pasteuri din manifesturile dezumanizante ale lui Nicolae Paulescu despre evrei. De altfel, au foarte multe lucruri în comun cu personaje de genul lui Paulescu, Goga sau Codreanu. În cel mai bun caz, e doar zeamă lungă și încercare teribilă de a îngrășa cu steroizi un subiect slăbănog care nici măcar nu rezistă unei dezbateri serioase.
Ironic, mulți dintre acei patriotarzi lozincari care astăzi urlă ca din gura de șarpe, de pe lejancă, la moldoveni și la autoritățile pro-europene de la Chișinău, cerându-le autoritar să forțeze unirea, chiar dacă aceasta nu se bucură de susținerea majorității cetățenilor R. Moldova (moldovenii susținând în schimb aderarea la UE a statului moldovean – dacă nu-i enorm, la sigur nu e lucru puțin pentru acest spațiu greu încercat), sunt cam tot aceiași care în 2018, pe când între cele două capitale, sub celebra flamură a trandafirilor roșu-albaștri, exista o mare frăție între oligarhi, spuneau că Dragnea și al său omolog de la Chișinău vor face ei unirea – Unu. Ca să intre în istorie ca ditamaia eroi. Patrihoți, dar eroi. Doi. Ca să evite pârnaia pentru jafurile în masă și alte crime împotriva propriilor popoare. Pac-pac, doi iepuri dintr-o lovitură, cum se spune.
Însă, ce s-a realizat, dar mai ales ce nu s-a realizat din premonițiile lor am tot văzut. Iată de ce, aserțiunile lor sunt doar apă de ploaie. În plus, istoria le-a tot demonstrat că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Și atunci, de cât să reîncălzești aiurea ciorbe împuțite, nu mai bine ai lansa o discuție cerebrală despre ce ar trebui să urmeze după un eventual moment festiv.
