După interviurile desfășurate la Ministerul Justiției între 23–26 februarie, ministrul Radu Marinescu a anunțat luni, 2 martie, că o propune pe Cristina Chiriac, șefa DNA Iași, pentru funcția de procuror general al României. În același pachet, adjunctul actual al DNA, Ioan‑Viorel Cerbu, este propus la șefia Direcției Naționale Anticorupție, iar Codrin‑Horațiu Miron, șeful DIICOT Timișoara, este nominalizat pentru conducerea DIICOT. Propunerile merg la Secția pentru procurori a CSM, care are 30 de zile pentru un aviz consultativ, după care dosarele ajung la președintele Nicușor Dan, ce poate accepta sau respinge motivat numirile.
Ministerul Justiției justifică nominalizările prin „experiență vastă”, „viziune managerială” și capacitatea de a folosi instrumente moderne, în special pe zona de recuperare a produsului infracțiunii și de adaptare la noi forme de criminalitate. În paralel, o parte a presei independente și a societății civile vorbește despre consolidarea unui nucleu de putere în jurul unor procurori cu trecut profesional controversat sau marcat de eșecuri în dosare sensibile.
Cristina Chiriac: între dosarul Buzatu și scandalul „Onilă”
Cristina Chiriac a intrat în DNA Iași în 2015 și conduce structura teritorială din 2022, fiind prezentată de Ministerul Justiției drept un procuror cu „experiență vastă” în PICCJ, DIICOT și DNA, cu „pregătire juridică remarcabilă” și preocupare declarată pentru independența operațională a procurorilor. Numele său este asociat cu ancheta care a dus la flagrantul de 1,25 milioane de lei în portbagaj în cazul fostului baron PSD Dumitru Buzatu, dosar folosit intens ca argument al capacității sale de a instrumenta cauze de mare corupție.
Pe de altă parte, același nume este legat de dosarul fostului episcop de Huși, Cornel Onilă, și de acuzații publice extrem de grave formulate de jurnaliștii de la „Să fie lumină”. Potrivit acestei documentări, atunci când a instrumentat dosarul de șantaj în care Onilă era persoană vătămată, Chiriac nu ar fi disjuns cercetările pentru posibile infracțiuni sexuale și nu ar fi predat probele video ce îl surprindeau pe prelat în acte sexuale cu elevi de seminar, imagini care au stat ulterior la baza trimiterii în judecată pentru viol. Jurnalistul Vlad Stoicescu susține că procuroarea ar fi „râs” la vizionarea imaginilor și că, prin omisiunea de a sesiza parchetul competent, a împiedicat o anchetă pentru viol și abuz sexual, dosarul fiind redeschis abia după investigația de presă, finalizată cu condamnarea definitivă a lui Onilă la 8 ani de închisoare în 2025.
În pofida acestui trecut, nu există până acum o anchetă disciplinară sau penală notorie asupra modulului în care Chiriac a gestionat episodul Onilă, cariera ei evoluând inclusiv prin instalarea la șefia DNA Iași și, acum, prin propunerea pentru Parchetul General. Pentru criticii nominalizării, promovarea unui procuror acuzat că a blocat ani de zile investigarea unor abuzuri sexuale comise asupra minorilor este un semnal că mecanismele interne de responsabilizare din Ministerul Public rămân decorative.
Viorel Cerbu: veteranul DNA acuzat de dosare „hei‑rupiste”
Viorel Cerbu este unul dintre procurorii cu cea mai veche vechime din DNA, actual adjunct al instituției, cu dosare răsunătoare în portofoliu și cu o imagine de „tehnician” al interceptărilor, dat fiind accesul privilegiat la Serviciul Tehnic al Direcției. Surse citate de presa de specialitate arată că, în prima rundă de selecție pentru șefia DNA, Cerbu era considerat „singurul candidat cu profil de șef DNA”, chiar dacă procedura a fost reluată după ce niciuna dintre propunerile inițiale nu a fost trimisă la Cotroceni.
În plan public, imaginea sa este însă marcată de două tipuri de controverse. Pe de o parte, publicații critice față de DNA invocă un istoric de „dosare cu mult zgomot pentru nimic”, soldate cu achitări în serie, ceea ce ar ridica semne de întrebare despre calitatea probelor și despre tentația anchetelor spectaculoase fără fundament juridic solid. Un articol recent îl descrie drept „hei‑rupistul procuror Cerbu”, promovat „din funcție în funcție până în vârful parchetelor”, în ciuda rezultatelor slabe în instanță și a unor investigații care nu se finalizează cu condamnări.
Pe de altă parte, același text notează proximitatea sa față de comisarul DNA George Negoiță, „mâna dreaptă” a lui Cerbu, ale cărui rude ar fi scăpat de două dosare de ucidere din culpă în urma unor accidente rutiere produse sub influența alcoolului. Chiar dacă acuzațiile rămân la nivel de surse și nu de hotărâri definitive, ele alimentează percepția existenței unui „cerc de influență” în jurul procurorului, într-un domeniu – interceptările și tehnica specială – care atinge cele mai sensibile dosare de corupție din România.
În interviurile oficiale, Cerbu promite întărirea capacității DNA de a ataca corupția „de mare calibru”, dar recunoaște, prin cifre, scăderea numărului de dosare și a trimiterilor în judecată la nivel central, după perioada de vârf din anii anteriori. Criticii văd aici riscul ca noul mandat să consacre o direcție anticorupție mai discreta, cu mai puține dosare în zona politică, sub conducerea unui procuror cu un profil foarte atașat de cultura instituțională existentă.
Codrin Miron: promisiuni de „ofensivă totală” și ambiții la DIICOT
Codrin‑Horațiu Miron este șeful DIICOT Timișoara și, potrivit Ministrului Justiției, un procuror cu „solidă pregătire profesională” și „remarcabilă carieră universitară”, specializat în infracționalitate economico‑financiară și recuperarea produsului infracțiunii. În proiectul de management depus pentru funcția de procuror‑șef DIICOT, Miron propune prioritizarea cauzelor cu impact ridicat – droguri, trafic de persoane, migranți, criminalitate informatică, macro‑criminalitate economico‑financiară – și o abordare axată pe „follow the money”, colaborare cu ANABI și ONPCSB și valorificare rapidă a bunurilor sechestrate.
În interviurile pentru șefia DIICOT, Miron a pledat pentru o „ofensivă totală” împotriva traficului de droguri, de la stradă și școli până la marile festivaluri și Portul Constanța, numit „principala rută de intrare a drogurilor în România”. El a sugerat că funcția de procuror‑șef DIICOT a devenit, în realitate, cea mai „râvnită” poziție de conducere din Ministerul Public, ceea ce alimentează suspiciunile că instituția este văzută ca un pol strategic în bătălia pentru controlul fluxurilor financiare ilegale.
Spre deosebire de Chiriac și Cerbu, numele lui Codrin Miron nu este legat de scandaluri răsunătoare sau de acuzații punctuale de protejare a unor rețele, însă DIICOT, ca structură, a fost criticată în ultimii ani pentru tergiversarea unor dosare mari și pentru lipsa de rezultate în zona traficului de droguri pentru consum intern. Nominalizarea lui Miron este privită, astfel, fie ca o încercare de resetare a instituției printr-un procuror perceput ca tehnic și ambițios, fie ca o repoziționare a DIICOT într-un joc mai larg de putere, în care controlul dosarelor de criminalitate organizată este esențial.
Mizele numirilor și posibile scenarii
Pachetul de nominalizări configurează o arhitectură nouă a Ministerului Public, în care Parchetul General, DNA și DIICOT ar urma să fie conduse de procurori formați în interiorul sistemului, cu relații vechi în structurile centrale și cu biografii marcate de episoade controversate sau de dosare dificile. Pentru susținători, formula înseamnă continuitate, profesionalizare și o șansă de a aduce stabilitate după ani de interimate și mandate scurte; pentru contestatari, ea consfințește un compromis între centrele de putere din justiție, în care responsabilizarea pentru eșecurile trecute este sacrificată pe altarul „experienței”.
În următoarea lună, Secția pentru procurori a CSM va audia candidații și va emite avize consultative, care, chiar dacă nu sunt obligatorii, cântăresc politic. Președintele Nicușor Dan poate refuza motivat numirile, însă un astfel de gest ar deschide o nouă criză între Cotroceni și Ministerul Justiției și ar obliga la reluarea procedurii în cel mult 60 de zile. Indiferent de decizia finală, faptul că în cursa pentru vârful Ministerului Public ajung procurori cu acuzații publice neverificate până la capăt arată limitele mecanismelor interne de verificare și transparență, într‑un moment în care societatea așteaptă nu doar rezultatele dosarelor, ci și garanții că cei care conduc parchetele nu au schelete în propriul dulap.
