Decizie istorică pornită din Sălaj: cei care susțin că au suferit după vaccinarea anti-Covid pot da în judecată și Statul Român

0

Un proces început la Tribunalul Sălaj a dus la o decizie cu impact major pentru mii de români. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că persoanele care susțin că au suferit efecte adverse după vaccinarea anti-Covid pot cere în instanță despăgubiri nu doar de la producătorul vaccinului, ci și de la statul român, prin Ministerul Sănătății și Guvern.

Potrivit relatării RomaniaTV.net, hotărârea Înaltei Curți are o semnificație istorică: ea confirmă că răspunderea producătorului pentru produse cu defecte – reglementată de Legea nr. 240/2004 – nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri și în baza Codului civil (articolele 1349 și 1357), atunci când există suspiciuni de culpă din partea autorităților publice.

Cazul din Sălaj care a declanșat totul

Totul a pornit de la acțiunea unei femei din Sălaj, care pe 25 mai 2023 a dat în judecată statul român, Ministerul Sănătății, Guvernul și producătorul vaccinului, cerând daune morale de 100.000 de euro și o prestație lunară pentru prejudiciul viitor, după ce ar fi suferit o tromboză în urma vaccinării anti-Covid din 2 martie 2021.

Tribunalul Sălaj a respins inițial acțiunea, considerând că niciuna dintre instituțiile statului nu are calitate procesuală pasivă. Însă Curtea de Apel Cluj a anulat această soluție, a stabilit că statul, Guvernul și Ministerul Sănătății pot fi chemați în judecată, și a trimis cazul spre rejudecare pe fond.

Statul a făcut recurs, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins argumentele Guvernului, confirmând că instanțele trebuie să judece pe fond ambele paliere de răspundere – cel special (pentru produse cu defecte) și cel delictual (pentru fapte proprii ale autorităților).

Efectele deciziei

Prin această hotărâre, ÎCCJ deschide calea pentru procese similare în întreaga țară, oferind o bază legală solidă celor care susțin că au avut de suferit în urma vaccinării anti-Covid.

Decizia impune instanțelor să nu mai respingă automat acțiunile pe motive procedurale, ci să analizeze substanțial faptele, vinovăția și legătura de cauzalitate. Astfel, românii care consideră că au fost afectați de campania de vaccinare pot solicita daune atât producătorilor, cât și statului român.

Dosarul din Sălaj se întoarce acum la tribunal pentru rejudecarea pe fond a pretențiilor, inclusiv împotriva statului, Ministerului Sănătății și Guvernului.

Sursa: RomaniaTV.net

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.