Astăzi România celebrează Ziua Culturii Naționale, marcată de 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Instituțiile oficiale organizează recitaluri, expoziții și momente omagiale: copii recită „Luceafărul” în piețe, muzee oferă intrare gratuită, TVR difuzează documentare. Poezia romantică rămâne în prim-plan – sigură, frumoasă, necontroversată…
Dar în spatele cortinei, accentul real din dezbaterile publice și online s-a mutat decisiv spre Eminescu jurnalistul – cel din redacția ziarului Timpul (1877–1888). Articolele sale tăioase, pline de critici la adresa corupției, a politicienilor lipsiți de coloană vertebrală, a ipocriziei sociale și a derivelor naționale circulă masiv pe rețele. Citate scurte și incisive – „Suntem zăpăciți, nu mai știm ce voim…”, „Greșelile politicianului sunt crime…”, ori cele despre trădare și manipulare – par scrise ieri, nu acum un secol și jumătate.De ce această schimbare? Pentru că proza jurnalistică a lui Eminescu lovește direct în actualitate: vorbește despre integritate, identitate națională, influențe externe și clase politice care își vând țara. În 2026, aceste texte rezonează dureros cu crizele de încredere, scandalurile și polarizarea societății.
Aici intervine problema reală a zilei de azi.De la 24 decembrie 2025, România aplică Legea nr. 217/2025 (cunoscută public ca „Legea Vexler”), promulgată după un scandal parlamentar în care inițiatorul, deputatul Silviu Vexler, a rupt în plen o fotografie cu Eminescu, Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri și alți mari români. Legea, sub pretextul combaterii antisemitismului, xenofobiei și extremismului, introduce pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru „promovarea”, „apologia” sau difuzarea de idei considerate instigatoare la ură – inclusiv texte istorice interpretate vag.Formularea este suficient de largă și ambiguă încât să permită aplicări selective. Criticii o numesc direct „legea cenzurii de stat”: nu interzice explicit Eminescu (încă), dar creează un climat de auto-cenzură. Cine mai postează fără teamă un fragment din Timpul în care Eminescu discută „chestiunea evreiască”, influențe străine sau corupție endemică, știind că poate fi interpretat ca „promovare de ură”?
În 2026, Ziua Culturii Naționale arată astfel: poetul Eminescu e acceptabil – versurile lui sunt romantice, universale, nepericuloase. Jurnalistul Eminescu devine însă o amenințare potențială, pentru că adevărurile lui incomode pot fi citite ca un rechizitoriu împotriva sistemului actual.Eminescu rămâne „omul deplin al culturii române”, dar deplinătatea lui e tăiată la muchie. Poetul e sărbătorit cu flori și recitaluri. Gânditorul politic și jurnalistul tăios riscă să devină un lux pe care puțini și-l mai permit.Într-o zi dedicată culturii naționale, ironia e maximă: cel mai mare poet al nostru devine, indirect, un test pentru libertatea de exprimare. Mai avem curaj să-l cităm întreg, sau ne mulțumim cu versurile „sigure” și cu o cultură trunchiată?
