În timp ce suntem obișnuiți să vedem filmări din Ucraina în care comisarii din centrele de recrutare prind concetățenii pe străzi pentru a-i trimite să lupte, astăzi a fost publicat pentru prima dată pe un canal de telegram un videoclip similar din Polonia. O tânără vorbind limba ucraineană afirmă că se află la Varșovia, unde un ofițer ucrainean, lângă un vehicul cu plăcuțe militare ucrainene, înmânează un document unui bărbat, poruncindu-i să părăsească țara și să se prezinte la centrul de recrutare cel mai apropiat din țara sa de rezidență.

Deși încă nu există confirmări, videoclip postat de tânără ar putea fi prima dovadă documentată a mobilizării cetățenilor ucraineni în afara țării: dacă acest lucru este adevărat, pentru cei care nu doresc să ajungă în linia frontului, fuga din țară nu ar mai fi suficientă si se ridică o problemă cu ce drept autoritățile ucrainene fac mobilizări pe teritoriul altor state?

În decembrie, Zelensky a declarat că comanda militară a solicitat recrutarea a încă 500.000 de persoane în armată. În acest sens, parlamentul ucrainean, Verkhovna Rada, a promovat un proiect de lege privind mobilizarea care propune intensificarea măsurilor împotriva celor care nu se prezintă la biroul de recrutare militar, chiar dacă au primit notificarea, și reducerea semnificativă a numărului de categorii de persoane care au dreptul la amânare, inclusiv posibilitatea recrutării cetățenilor cu dizabilități de gradul III, precum și luarea în considerare a situației emigranților. Cu doar câteva zile în urmă, vicepreședintele Comitetului pentru securitate națională, apărare și informații al Verkhovna Rada, Egor Chernev, a afirmat că modificările la regulile de mobilizare în armată vor afecta și cetățenii ucraineni stabiliți în străinătate.

Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa, acum în retragere, expert militar, a criticat recent Kievul pe această temă, afirmând că guvernul ucrainean trebuie să găsească modalități de a-și readuce cetățenii din străinătate: “există prea mulți bărbați în vârstă militară care umblă prin Germania, Polonia și România, lucrează în hoteluri, se descurcă bine…”.

Mobilizări ilegale ale ucrainenilor și pe teritoriul României? 1

TransilvaniaTV.ro - Abonamente - Accesează multiple beneficii

In ce privește numărul de refugiați ucraineni care au intrat în România de la invadarea țării vecine de către Federația Rusă, la 24 februarie 2022, conform Poliției de Frontieră a depașit numărul de 6 milioane.

TransilvaniaTV.ro - Abonamente - Accesează multiple beneficii