Cu mai bine de doi ani în urmă, la momentul lansării fazei a doua a proiectului de monitorizare electronică, atrăgeam atenția asupra riscurilor reale pe care aceste măsuri le pot genera atunci când sunt aplicate mecanic, fără evaluarea contextului uman și fără garanții efective împotriva abuzului. La acea vreme ni se spunea, liniștitor, că „nu este loc de abuz”. Astăzi, cazul recent din județul Cluj arată că problemele semnalate nu au fost ipotetice, ci perfect previzibile.
În decembrie 2023, în cadrul conferinței de presă organizate la IPJ Sălaj privind extinderea sistemului de monitorizare electronică, am ridicat o serie de întrebări legitime: ce se întâmplă atunci când ordinul de protecție devine un mecanism rigid, desprins de realitatea conflictului? Ce valoare mai are „voința victimei”, invocată public drept principiu fundamental, atunci când statul preia controlul total asupra situației?
Cazul de la Cluj oferă un prim răspuns clar…Un bărbat împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție de către instanță a fost arestat preventiv după ce a încălcat interdicțiile impuse, deși reușise să își convingă partenera să își retragă plângerea și să solicite anularea ordinului. Cei doi s-au prezentat împreună la Poliție, în mod voluntar. Cu toate acestea, simplul fapt că au fost văzuți împreună a fost suficient pentru declanșarea automată a mecanismului penal, soldat cu reținerea și ulterior arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Acest episod confirmă exact ceea ce semnalam în 2023: ordinul de protecție tinde să devină un instrument autonom de constrângere, care funcționează independent de voința victimei, de evoluția relației sau de orice tentativă reală de detensionare a conflictului.
În conferința de la Zalău ni s-a spus că „dorința victimei este suverană”. În practică, însă, vedem că această suveranitate este una pur declarativă. Odată activat mecanismul, statul decide singur, iar orice abatere formală este sancționată penal, indiferent de context.
Am atras atenția și asupra faptului că ordinele de protecție provizorii pot fi emise de polițist, pe baza unui formular standard de evaluare a riscului, fără o analiză judiciară aprofundată. Datele prezentate chiar de IPJ Sălaj arătau că un procent semnificativ dintre aceste ordine nu sunt confirmate ulterior de instanțe, ceea ce ridică întrebări serioase despre efectele produse între momentul emiterii și cel al infirmării.
Cazul Cluj demonstrează că efectele nu sunt deloc minore: ele pot însemna privare de libertate, dosar penal și escaladarea unui conflict care, cel puțin la nivel declarativ, părea stins.
Departe de a nega necesitatea protejării reale a victimelor violenței domestice, acest exemplu arată că sistemul actual riscă să confunde protecția cu automatismul represiv. Monitorizarea electronică, prezentată ca o simplă măsură de prevenire, produce consecințe penale severe și ireversibile, fără spațiu pentru nuanță, mediere sau reevaluare.
