O nouă defecțiune la Telecabina care urcă turiștii la Cetatea Deva

0

Telecabina care urcă turiștii spre Cetatea Deva a fost oprită temporar, luni, din cauza unei defecțiuni tehnice, a anunțat Primăria Deva.

Defecțiunea a apărut la mai puțin de o lună de la ultima revizie tehnică planificată a ascensorului înclinat.

Turiștii care doresc să viziteze monumentul istoric pot ajunge la cetate și pe jos, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee marcate, care încep de la tunelul săpat în stâncă și urcă spre zidurile cetății. Traseele sunt relativ ușoare și pot fi parcurse în circa 30-45 de minute.

De asemenea, vizitatorii pot folosi microbuzul care circulă din Piața Cetății până la Poarta 1 a monumentului istoric.

Ascensorul care urcă pe Dealul Cetății Deva a fost inaugurat, în actuala formulă, la sfârșitul lunii martie 2024, dar instalația, care a înlocuit vechea telecabină, a fost oprită din motive tehnice la numai o zi după ce a fost pusă în funcțiune.

Au urmat mai multe perioade în care telecabina a funcționat cu probleme, în luna ianuarie 2025 ascensorul fiind oprit pentru revizii. Echipamentul a fost repornit pe 5 august, după soluționarea problemelor tehnice și obținerea avizelor necesare funcționării.

Telecabina are o capacitate de 30 de persoane. Investiția a costat aproape 4 milioane de euro, fiind realizată cu fonduri de la bugetul local. 

DGM BAGGER CONSTRUCT EXCAVARI - DEMOLARI SI TALUZARI IN SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.