marți, 8 septembrie 2026
Acasă ȘTIRI Știri LOCALE O nouă ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighișoara, va avea...

O nouă ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighișoara, va avea loc sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

0
17

Ca în fiecare an, mii de persoane sunt așteptate la Sighișoara, la cea de XXI-a ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica. Organizat de Centrul Cultural Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) din Sighișoara, Festivalul se desfășoară și în acest an sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Conform programului afişat pe site-ul ProEtnica, festivalul va avea deschiderea oficială în 27 august şi se va încheia în 31 august, organizatorii estimând că vor fi prezenți, la fel ca în fiecare an, câteva mii de spectatori.

”Festivalul ProEtnica 2025 se va desfășura pe parcursul a cinci zile, din 27 august până în 31 august, se află la ediția a XXI-a și se bucură și anul acesta de Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan. Anul trecut, ediția a XX-a de asemenea s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis. Și aceasta întrucât Festivalul ProEtnica urmărește consolidarea păcii interetnice într-o societate pluralistă și democratică, prin promovarea întâlnirilor și interacțiunilor între oameni de diferite origini etnice. Manifestarea oferă minorităților naționale din România un cadru propice pentru prezentarea și cultivarea identităților lor culturale, în spiritul european al unității în diversitate”, a spus directorul Centrului Cultural Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) din Sighișoara, Volker Reiter, organizatorul ProEtnica, citat de Agerpres.

ProEtnica reprezintă o agora a dialogului intercultural cu valoare de unicat în România şi cu reverberaţii pozitive în plan european. Totodată, este un instrument pentru consolidarea păcii interetnice.

https://proetnica.ro/sites/default/files/festival_program/PROGRAM_ProEtnic_2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.