Organizația neguvernamentală #HaiCăSePoate din Iași, condusă de activistul civic Irinel Bucur, a derulat, în ultima perioadă, o amplă campanie de sensibilizare a mai multor factori guvernamentali, dar și a unor instituții de stat cu responsabilități în domeniul infrastructurii rutiere (CNAIR și CNIR), prin care se solicită găsirea de soluții pentru continuarea finanțării lucrărilor de construcție ale autostrăzilor Unirii A8 (Târgu-Mureș-Iași-Ungheni), respectiv Moldovei A7.
În acest sens, membrii ONG-ului respectiv au efectuat un periplu prin mai multe localități din Transilvania și din Moldova, pe unde ar urma să treacă traseele celor două autostrăzi, în ideea de a capacita și autoritățile locale să pună presiune pe factorii decizionali de la centru în această direcție.
În Transilvania, caravana activiștilor civici ieșeni a vizitat, între altele, localitățile Miercurea Nirajului, Sărățeni, Joseni și Ditrău, din județele Mureș și Harghita.
La final, alaltăieri, un plic conținând un memoriu a ajuns și la Președinția Republicii Moldova, la Chișinău.
”Am finalizat la Chișinău o etapă de peste două săptămâni, cu mai multe deplasări la București și în județele Mureș, Harghita, Neamț, Botoșani, Suceava.
Am transmis acest plic la cancelaria Președintelui României, la cancelaria Prim Ministrului României, la Ministerul Transporturilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Apărării, Ministerul Finanțelor Publice.
Am mers cu același plic pe traseul autostrăzii Unirii A8, la primari și la instituțiile statului (Consilii Județene și Prefecturi), mai puțin la Iași, unde urmează să transmitem acest plic în zilele următoare.
Am făcut același lucru și pe traseul Autostrăzii Moldova-A7, unde am mers la Suceava și chiar la Botoșani, deși nu este pe traseul A7, dar care va avea o conexiune cu această autostradă.

Astăzi am încheiat această primă etapă, în care am parcurs peste 3000 km. Așa cum am promis, astăzi o să aflați ce conține acest plic. Este vorba despre o invitație transmisă oficial de către reprezentanții asociației #HaiCaSePoate, către reprezentanții instituțiilor statului român și din Republica Moldova, prin care îi invităm să participe la o conferință cu tema: Autostrăzile Moldovei.
Conferința va avea loc la Palas-Iași, în ziua de 11 septembrie 2025. Scopul principal al acestei conferințe va fi continuarea acestor proiecte și soluțiile concrete de finanțare etapizata în următorii ani, până la finalizare”, a transmis Cătălin Urtoi, membru fondator al ONG-ului menționat, fost consilier al ministrului Transporturilor și fost președinte al CA al CNIR, un militant neobosit pentru legarea Moldovei de Transilvania și de Muntenia prin autostrăzi.
Finanțare ratată prin PNRR
În ce privește autostrada Unirii Târgu-Mureș-Iași (Ungheni Prut), finanțarea acesteia prin PNRR a fost ratată. Însă, grație noului program european de investiții în infrastructura de apărare (așa-numitul program SAFE, demarat ca reacție împotriva pericolului unei agresiuni ruse), e posibil ca măcar anumite tronsoane din autostrada Unirii să poată fi finanțate – sau cofinanțate – din bani europeni nerambursabili.
Detalii despre programul european SAFE puteți găsi aici.
O altă variantă de asigurare a finanțării pentru această autostradă dintre Târgu-Mureș și Iași o reprezintă Programul Transport. Și ar mai fi și altele. De altfel, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a dat asigurări că nici A8 și nici A7 nu vor fi abandonate, în ciuda contextului economico-financiar dificil actual.
surse foto: asociația #HaiCăSePoate, Facebook/Cătălin Urtoi





