Claudiu Lucian-Pop, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, transmite tuturor credincioșilor în Scrisoarea Pastorală, că Tema actualului an pastoral din Eparhia de Cluj-Gherla este „Speranţa, lumina pe calea familiei lui Dumnezeu” și îndeamnă toți credincioșii să foloseasc această oportunitate spirituală pentru a întări relaţiile de fraternitate, pentru a fi mai uniţi cu Domnul şi între noi.
Redăm mai jos, integral, Scrisoarea Pastorală:
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Naşterii Domnului 2024
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu,
Cristos se naşte, măriţi-L! Cristos din ceruri, întâmpinaţi-L!
Cristos pe pământ, înălţaţi-vă!
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Vă scriu acum, în pragul Crăciunului, cu dragoste şi apropiere sufletească, însufleţit de dorinţa de a împărtăşi împreună bucuria şi speranţa pe care Dumnezeu ni le dăruieşte prin naşterea Sa. Cuvintele îngerului, „vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul” (Lc. 2,10-11), sunt de fapt glasul Cerului care ajunge la fiecare dintre noi, în intimitatea vieţii noastre, ca o surprinzătoare revărsare de duioşie, blândeţe şi seninătate a iubirii lui Dumnezeu.
Contemplându-L pe Pruncul Isus, ne simţim cuceriţi de gingăşia iubirii lui Dumnezeu. Ştiindu-ne păcătoşi şi prea legaţi de cele pământeşti, suntem copleşiţi de milostivirea şi de generozitatea lui Dumnezeu, care ni se oferă în simplitatea, fragilitatea şi nevinovăţia unui copil pentru a ne reda demnitatea de fii şi fiice ale Tatălui ceresc. Trăind adesea interesaţi doar de binele personal şi al celor apropiaţi, Crăciunul ne învaţă să fim cu adevărat oameni, ne dezvăluie că dragostea lui Dumnezeu îmbrăţişează pe fiecare om şi întreaga umanitate, invitându-ne să deschidem, la rândul nostru, porţile inimilor spre semenii noştri. Risipindu-ne în multe griji şi căutându-ne împlinirea acolo unde nu o putem găsi, Fiul întrupat ne deschide Cerul şi ne călăuzeşte spre fericirea veşnică.
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la Naşterea Domnului, spunea că „Betleemul, în această zi, se aseamănă cu cerul; în loc de stele, a primit îngeri, iar în locul soarelui, îl cuprinde pe Soarele dreptăţii”. Inspiraţi de acest gând, să ne asemănăm şi noi cu cerul! Să ne transformăm inimile, familiile şi casele într-un Betleem spiritual! Nu în Betleemul egoist care a rămas nepăsător şi rece faţă de Sfântul Iosif şi Preacurata Fecioară, ci în Betleemul transformat prin prezenţa şi iubirea Fiului lui Dumnezeu, unde să-L adorăm şi să-L preamărim alături de îngeri şi păstori!
Dragi credincioşi,
Trăind într-o lume atât de zbuciumată, dezorientată şi sfâşiată de conflicte, în care suntem asaltaţi de nenumărate griji, incertitudini şi încercări, ne întrebăm în mod firesc: cum este posibil să trăim permanent, ca o stare de spirit, bucuria şi speranţa Crăciunului? Cum este cu putinţă ca în adâncul suferinţelor şi al nedreptăţilor să nu ne fie sufocată speranţa în Dumnezeu? Răspunsul la aceste interogaţii trebuie să fie căutat în vieţile sfinţilor, în unirea lor deplină cu Dumnezeu, în rugăciunea lor fierbinte şi în mărturia eroică a credinţei lor. Sfinţii sunt cei care ne călăuzesc în Betleemul spiritual, fiindu-ne însoţitori şi mijlocitori ai harului dumnezeiesc.
Din acest punct de vedere, noi, în Biserica Greco-Catolică, avem privilegiul de a putea urma exemplul Fericiţilor Episcopi Martiri, care l-au primit pe Dumnezeul întrupat şi I s-au dăruit în întregime, devenind faruri de speranţă şi surse de inspiraţie pentru viaţa noastră de credinţă. De aceea, consider că nu există cuvinte mai potrivite în această Sărbătoare a Naşterii Domnului, decât cele scrise de Cardinalul Iuliu Hossu în timpul detenţiei din perioada prigoanei comuniste. În astfel de momente, în care teroarea şi disperarea riscă să cuprindă sufletul omenesc, Fericitul Episcop transforma o persecuţie cruntă în cânt şi laudă adusă Domnului:
„Primeşte, Doamne, jertfa ce Ţi s-a adus, ale Tale dintru ale Tale, de robii Tăi întăriţi şi luminaţi de Tine, şi o aşază la temelia înălţării Bisericii noastre renăscute în durerile marii încercări; fă, Doamne, să rodească îmbelşugat semănătura plinită de robii Tăi în arătura adâncă pe calea străbătută cu al Tău ajutor, spre mărirea Ta, în renaşterea Bisericii noastre. Cântare de preamărire fie această mărturisire a noastră pe calea Ta, cu puterea darului Tău, pe care l-ai revărsat din prisosinţă peste noi. Cântare de preamărire să-Ţi cânte Ţie generaţiile veacurilor ce vor urma []”.
Mărturia speranţei este strâns legată de Naşterea Mântuitorului şi, de aceea, Biserica ne propune în fiecare an să medităm la momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru a găsi toate comorile ascunse ale harurilor, pe care venirea în lume a Pruncului Isus le-a revărsat peste noi. Misticii şi sfinţii vorbesc despre acest moment ca despre unul care face universul să înmărmurească. Creaţia întreagă, pângărită şi schimbată din cursul ei firesc de păcatul strămoşilor noştri, îşi aşteaptă cu nerăbdare Mântuitorul. Omul, menit să fie rege, stăpânind şi ocrotind pământul în ascultare faţă de Dumnezeu, se transformă prin înşelăciunea celui rău într-un sclav: sclav al patimilor, sclav al păcatului, sclav al şarpelui. Chiar dacă duşmanul omului foloseşte înşelăciunea, omul alege de bunăvoie să urmeze glasul celui viclean şi devine rob cu acte în regulă, într-un mod atât de concret încât părinţii Bisericii şi cântările de la slujbele noastre subliniază că Isus a venit să rupă zapisul greşelilor noastre, adică documentele „spirituale” prin care noi aparţineam păcatului. Nimeni, în afară de Cristos, nu ar fi putut face acest lucru. Doar Fiul lui Dumnezeu putea să se facă părtaş condiţiei noastre umane, să ia asupra lui greutatea de neimaginat a consecinţelor faptelor noastre şi, din interior, să rupă lanţurile robiei noastre.
Pruncul Isus este înfăţişat în icoana Naşterii, aşa cum ştim, înfăşat, în peştera din Betleem, alături de Maica Sfântă şi de dreptul Iosif, iar forma şi aranjarea scutecelor şi întunericul grotei ne prevestesc momentul pătimirii şi al morţii, unind tainic bucuria naşterii cu durerea Crucii şi aducându-ne aminte că bucuria pe acest pământ va fi însoţită inevitabil, într-un fel sau altul, de durere, dar că, în acelaşi timp, în suferinţele noastre nu suntem niciodată singuri. „Cristos nu este niciodată fără Cruce şi Crucea nu este niciodată fără Cristos” spunea, pe bună dreptate, Sfântul Padre Pio.
Tocmai din acest motiv, figura cardinalului Iuliu Hossu este atât de importantă. El actualizează pentru noi mesajul Crăciunului, într-o perioadă atât de apropiată de zilele noastre, arătându-ne puterea credinţei într-un context de suferinţă extremă. Şi atunci înţelegem că indiferent de perioada dificilă pe care o trăim, de războaiele care se înteţesc pe zi ce trece, Domnul nu-şi abandonează niciodată poporul şi credincioşii.
Dragii mei,
Sfântul Părinte Papa Francisc, în documentul Spes non confundit, prin care a anunţat Jubileul din 2025, ne-a reamintit tuturor însemnătatea speranţei creştine şi ne-a asigurat că Isus, speranţa noastră, nu ne dezamăgeşte. Ştiind că această virtute nu se reduce la pasivitate şi nu se confundă cu resemnarea în faţa dificultăţilor, fiind mai degrabă atitudinea activă a celor care, punându-şi toată încrederea în Dumnezeu şi trăind în prezenţa Lui, se angajează cu orice preţ pe calea binelui şi a dreptăţii, să acceptăm îndemnul Papei Francisc de a fi „pelerini ai speranţei”! Să nu uităm, însă, că pelerinajul speranţei ne pretinde tuturor să mergem împreună, să ne susţinem reciproc şi să fim, unii altora, mesageri ai iubirii lui Dumnezeu, deoarece creştinul nu este un cavaler solitar al credinţei, ci aparţine familiei Bisericii.
Tema actualului an pastoral din Eparhia de Cluj-Gherla este „Speranţa, lumina pe calea familiei lui Dumnezeu”. Să folosim această oportunitate spirituală pentru a întări relaţiile de fraternitate dintre noi, pentru a fi mai uniţi cu Domnul şi între noi. Numai împreună, credincioşi, călugări, călugăriţe, preoţi şi episcop, putem fi un semn credibil de speranţă în societatea de astăzi! La aceasta ne obligă faptul de a fi creştini, dar şi onoarea de a primi moştenirea Cardinalului Iuliu Hossu: credinţă fără compromis, fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserica Catolică, demnitate şi verticalitate morală, dragoste sinceră faţă de binele comun al poporului şi faţă de fiecare persoană, solidaritate cu toţi cei marginalizaţi sau aflaţi în suferinţă.
Instituirea, de către Parlamentul României, a anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, ilustrează faptul că valorile trăite şi mărturisite de episcopul martir inspiră preţuire chiar şi dincolo de Biserica Greco-Catolică, fiind pline de sens pentru societatea românească în ansamblul ei şi suscitând respect pe plan internaţional. Dacă pentru Biserica Greco-Catolică el rămâne un simbol de credinţă şi de speranţă, de păstor exemplar al sufletelor şi de sfinţenie exprimată prin iubire eroică şi iertare nemărginită, Iuliu Hossu se prezintă societăţii româneşti ca un simbol al conştiinţei şi al unităţii naţionale, al demnităţii şi al libertăţii, al curajului şi al solidarităţii.
Despre această moştenire ne vorbeşte Cardinalul în Testamentul său spiritual: „Fă, Doamne, să rodească comoara scumpă a anilor petrecuţi aici, împreună cu Tine, să rodească îmbelşugat pentru renaşterea Bisericii noastre renăscută în durerile marii încercări, fă să rodească îmbelşugat pentru neamul nostru scump, pentru viaţa şi mărirea lui întru Tine”.
Vă doresc tuturor să trăiţi Sfintele Sărbători în sănătate şi pace, cu inimile pline de bucuria şi speranţa pe care doar Pruncul Isus le dăruieşte!
La mulţi ani!
Cu arhierească binecuvântare,
Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla
