Potrivit datelor oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în prima jumătate a acestui an numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut cu 12,20% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023. Dintre acestea, 73,5% au fost societăți cu răspundere limitată (SRL-uri) în timp ce 22,44% au fost persoane fizice autorizate (PFA-uri). Cele mai multe înmatriculări, în primele șase luni ale anului 2024, s-au înregistrat în: București, Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Brașov și Constanța. La polul opus cele mai puține firme s-au deschis în Covasna, Tulcea, Ialomița și Caraș-Severin. Datele ONRC mai arată că cele mai multe înmatriculări au fost realizate în următoarele domenii de activitate: comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, construcții. Analiștii economici atrag atenția că această tendință se va menține până la finalul anului pe fondul instabilității economico-financiare și geo-politice. Un rol important îl vor avea și creșterile de taxe și impozite precum și lipsa de predictibilitate, toate acestea fiind direct responsabile de scăderea interesului românilor de a deține un PFA sau un SRL în viitorul apropiat. Riscurile pe care aceștia le percep pe termen mediu și lung sunt considerabile cu toate că spiritul antreprenorial al românilor a crescut semnificativ în ultimii ani.

TransilvaniaTV.ro - Abonamente - Accesează multiple beneficii