În această dimineață liderii PNL au avut o convorbire telefonică aprinsă cu Ilie Bolojan – președintele interimar al României. Au convenit să se întâlnească de urgență la sediul PNL pentru a face o analiză internă cu privire la strategia pe care o vor avea mai departe și la modul în care se por poziționa astăzi la ședința cu liderii coaliției care este programată pentru ora 13.00. Este o tensiune fără precedent în partid, pe surse s-a auzit că s-au cerut și demisii în partid. Ce capete importante vor cădea în PNL?
În contextul în care Victor Ponta a obținut de unul singur 13%, iar Crin Antonescu cu trei partide puternice în spate (coaliția PSD-PNL-UDMR) a obținut doar 20% este un scor mai mult decât rușinos. Și totuși, țara se află acum într-o criză economică și ne aflăm la doar un pas distanță până la atingerea pragului de junk. Prin urmare, va fi foarte greu să intrăm pe un traseu de normalitate și să putem merge fără griji înainte. Este timpul ca liderii politici să se trezească cu adevărat și să înțeleagă că vocea oamenilor contează cu adevărat. Este timpul ca lucrurile să se schimbe și marile partide tradiționale să se revigoreze și îndepărteze de sentimentul de omnipotență și de putere pe viață. Se cere responsabilitate, o asumare pe față și demisii pe masă. Românii s-au răzbunat cu ștampila în mână. Gata cu joaca de-a puterea, poporul este suveran! Se mai îndoiește cineva?
Sursa foto: Inquam Photos























