Un bărbat de 57 de ani din Bistrița a murit înecat, vineri, după ce a căzut de pe o hidrobicicletă în lacul de acumulare Colibița, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud.
La caz au intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de scafandri și un echipaj cu barcă al pompierilor.
Victima a fost extrasă din apă de către scafandri, dar nu a mai putut fi salvată, astfel că s-a declarat decesul.
Polițiștii au deschis un dosar penal și a fost dispusă necropsia, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții.
‘Astăzi (vineri – n.r.), polițiștii Secț, editor online: Anda Badeaiei 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență, în lacul Colibița. La locul evenimentului, după intervenția echipajelor de salvare și în urma măsurilor de prim ajutor, a fost din păcate constatat decesul persoanei, un bărbat de 57 de ani din Bistrița. Cu privire la cele constatate polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, fiind totodată dispusă necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului’, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
Foto: arhivă





















