Zalăul ia premii pentru teatru, dar nu are teatru – cât timp vor rămâne autoritățile spectatori?

0

Deși Zalăul nu are o scenă teatrală profesionistă susținută de autorități, inițiativa independentă reușește să plaseze orașul pe harta teatrului românesc. Moara Artiștilor – Centrul Cultural Educativ, un proiect inițiat și realizat de Asociația Pro Teatru, a fost distins recent cu Premiul Special acordat de Senatul UNITER, un moment de recunoaștere important pentru teatrul independent din oraș.

Mai mult, spectacolul „Rătăcirea” de Doru Vatavului, regizat de Irisz Kovacs, cu scenografia semnată de Oláh Réka, a fost nominalizat la categoria Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută. Este o performanță notabilă, având în vedere că toate celelalte patru spectacole nominalizate au fost montate la teatre de stat.

„Aici doresc să atrag atenția autorităților asupra faptului că spectacolele nominalizate provin din teatre de stat, iar singurul spectacol independent este produs la Zalău. Ne dorim ca acest premiu să fie un semnal important că există și se poate face teatru la Zalău!” a transmis Darius Prodan, inițiatorul Asociației Pro Teatru.

Acest succes vine însă și cu un apel către autorități: fără sprijin instituțional, teatrul independent se zbate să supraviețuiască. În prezent, Centrul Cultural Moara Artiștilor funcționează datorită sprijinului privat, găzduit de dr. Ciobanca Petru, și susținut de o comunitate pasionată de teatru.

„Ne dorim ca acest moment să fie și un impuls pentru autorități și parteneri să ne susțină proiectele și să reușim să finalizăm sala de teatru și Centrul Cultural Moara Artiștilor”, a mai adăugat Prodan.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.