Avem o clasă de politicieni proști de-a binelea – Furtul Coifului dacic de aur este ca un cuțit înfipt în inima neamului nostru!

0

Să vizitezi muzee este o formă de cultură pe care ți-o creează părinții și profesorii. Din acest punct de vedere, pot să spun că am fost norocos încă de mic, când, pe vremuri, vizitarea unui muzeu era văzută ca pe ceva de pierdut vremea. Am găsit fascinantă vizitarea muzeelor și a oricărui loc impregnat de istorie, de aceea oridecate ori am posibilitatea le caut și platesc fără zgârcenie pentru a vizita aceste locuri.

Printre obiectele cele mai dragi românilor sunt cele din perioada dacică. Asta și pentru că, datorită vicisitudinilor prin care au trecut românii, a fost greu să conservăm multe din reperele istoriei noastre. De aceea, un furt precum cel al Coifului dacic de aur este ca un cuțit înfipt în inima neamului nostru!

Cu siguranță, celor care ne-a plăcut și ne place istoria, cu plusurile și minusurile ei, când pentru prima dată ne-au fost prezentat la școală în cărțile acelea cenușii, mai ales pentru cei care am prins „epoca de aur”, ne-am fi dorit să vedem coiful, Cloșca cu pui de aur, brățările dacice, statuia Gânditorului, față în față, dacă se poate, chiar să le atingem… Nu, asta nu… deși, ca o paranteză, nu vă ascund emoția pe care am trăit-o atunci când am atins Pietà lui Michelangelo, după ce tot așa am văzut-o într-o fotografie minusculă dintr-un manual de istorie cenușiu și ceaușist.

Când vezi aceste bijuterii ale tezaurului istoric al României expuse în Muzeul Național traiesti emotii similare și nu ai cum să nu te gândești că, în ciuda multor lipsuri, poporul nostru are ce arăta. Și, dacă ar exista o mai mare aplecare spre ceea ce înseamnă trecutul nostru, nu este exclus să găsim repere prețioase mult mai valoroase decât acest coif, doar că trebuie să fim mai atenți pe mâna cui le lăsăm.

Cu ce s-a petrecut acum în Olanda se vede clar că avem o clasă de politicieni proști de-a binelea. Și mai rău este că avem servicii secrete și nesecrete incapabile de a prevedea și informa clasa politică despre situațiile de pericol care pot apărea când au loc astfel de expoziții. Sper din tot sufletul ca obiectele furate sa fie regasite intacte si ca ceea ce s-a petrecut cu valorile tezaurlui nostru sa nu se mai repete, dar pentru aceasta trebuie sa ne educam, sa ne educam copii sa-si cunoasca tezaurul tarii, sa ne ducem si să-i ducem să viziteze cât mai multe muzee atât din țară cât si din străinătate. Să înțelegem că banii cheltuiți pentru a vizita muzeele nu sunt bani pierduți, ci, dimpotrivă, o bogăție acumulată pentru totdeauna.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.