Camioanele militare din Bergamo – Patru ani de la cea mai grosolană manipulare

0

Se împlinesc patru ani de la cea mai grosolană manipulare mediatică făcută în timpul pandemiei, camioanele militare din Bergamo.

În perioada pandemiei am văzut cu toții cum Facebook, Twitter și Google au colaborat cu guvernele „naționale” -penetrate (cit. Schwab) și controlate de elita parazitară care se afișează an de an la Davos – pentru a cenzura orice informație ce punea la îndoială narativa legată de răspândirea virusului „scăpat” din laborator pentru ca Trump să nu câștige alegerile „democratice” din SUA.

Italia a fost aleasă laboratorul perfect pentru răspândirea virusului și impunerea dictaturii sanitare asta pentru că legislația de acolo este foarte deficitara în ceea ce privește libertatea de exprimare, nu întâmplător premierul de atunci, Giuseppe Conte, a declarat că această țară a devenit un model împotriva pandemiei, în fapt era un model împotriva democrației așa cum am cunoscut-o până în 2019. Printre altele de la acel premier s-au inspirat boii carpatini când au preluat modelul de a da ordonanțe pe care nu apucai să le contesti în instanța, că le și schimbau astfel ca rămâneai cu procesul în mână.

Dar, să ne întoarcem la Bergamo, pe 18 martie 2020 pe rețeaua de socializare Twitter s-a publicat prima dată poza care va face înconjurul lumii, eram la două zile după ce la noi Dulapul de la Cotroceni declarase „stare de urgență”, deși inițial vorbise (probabil pe baza informațiilor de la generalul Rog SRI…) de o „simplă gripă”. Imediat presa miluită cu fonduri pentru informarea „corectă” și din „surse oficiale” a preluat poza adaptând-o la narativa oficială și-a făcut-o virală, bagându-i în sperieți pe cei slabi de înger.

Narativa oficială era că toți cei transportați de acele camioane au murit din cauza infectării de Covid, era perioada în care și dacă te înecai în apa pe certificatul de deces erai trecut tot mort de covid. Doar că realitatea era puțin diferită, datorita faptului că s-au introdus restricțiile de mișcare și de muncă, sicriile se acumulasera, iar servicile de pompe funebre au refuzat să duca acele sicrie pentru un motiv cât se poate de practic. Mirosul! Acele sicrie au stat mai mult decât trebuiau înainte să fie duse la crematorii sau la cimitire, iar mirosul răspândit a devenit foarte pregnant și conform unor lucrători în domeniu acel miros odată ce se impregnează în mașinile de transport funerar este foarte greu de eliminat. Astfel că a fost chemată armata să se ocupe de aceste sicrie, acum să nu vă imaginați că în acele camioane erau stivuite sicriele asta pentru că nici configurația lor nu permit să ducă nu știu câte, maxim două trei, însă vederea șirului de camioane militare pe fondul acelei psihoze a paralizat judecata multora și imediat mulți au devenit mai obedienți față de abuzurile autorităților care au gestionat pandemia, atât la ei cât și la noi, unde pe urma se mergea la cules de șparanghel…

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.