Sursa foto: Facebook/ Lucian Bode
Într-o declarație șocantă, publicată în Ziarul de Cluj, jurnalistul de scandal și scandalos Liviu Alexa promite să aducă la lumină detalii tulburătoare legate de presupuse victime sexuale ale organizatorului festivalului Untold, Bogdan Buta. Conform afirmațiilor lui Alexa, patronul de la Untold ar fi racolat și întreținut raporturi sexuale cu doi băieți minori.
Jurnalistul clujean a subliniat că, în cazul oricăror investigații relevante, va furniza imediat toate detaliile necesare către DIICOT. „Nu sunt organ de anchetă și nu sunt procuror. Am consemnat mărturisirile unor victime, am conversații între agresor și victimă, am dovezi suplimentare, am factualitate. Toate implicațiile penale sau civile însă nu mai sunt treaba mea. Eu sunt un avertizor public. În rest, ancheta trebuie să o facă organele de urmărire penală. Eu voi descrie faptele așa cum mi-au fost prezentate și cum au fost redate de victime,” a declarat Alexa.
Practic, se prefigurează un scandal exploziv, având în vedere legaturile dintre patronul de la Untold și lumea politică, mai ales în acest moment crucial, în prag de an electoral, când niciun politician nu își va dori să-și asocieze imaginea cu presupusele acuzații de pedofilie.
IPJ Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-au autosesizat cu privire la acuzaţiile la adresa lui Bogdan Buta.